Acasă » Știri » 27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România. Peste 2,5 milioane de seniori vor primi banii mult mai devreme decât era preconizat

27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România. Peste 2,5 milioane de seniori vor primi banii mult mai devreme decât era preconizat

De: Cristina Cruceru 26/04/2024 | 21:41
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România. Peste 2,5 milioane de seniori vor primi banii mult mai devreme decât era preconizat
Când intră pensiile pe card

Veste bună pentru pensionarii din România! Pentru că urmează câteva zile libere săptămâna următoare, vârstnicii și-au pus semne de întrebare cu privire la plata pensiilor. Autoritățile au venit în sprijinul seniorilor înainte de sărbătorile pascale și au anunțat că aceștia își vor primi banii pe card zilele următoare, înainte de data obișnuită. 

Peste 2,5 milioane de seniori își vor primi pensiile zilele următoare, înainte de sărbătorile pascale. Vârstnicii care și-au făcut griji că nu-și primesc banii până la Paște, iată că autoritățile le-au sărit în ajutor și au făcut tot posibilul să-și primească banii. În acest caz, pensiile vor începe să fie livrate începând cu data de 27 aprilie și vor intra în conturile vârstnicilor până pe data de 3 mai. De obicei, pensia le intră pe card seniorilor între 12 și 15 ale fiecărei luni.

Angajații de la Poșta Română, cei de la Ministerul Muncii ori Casa de Pensii sunt bugetari, așa că au parte de o minivacanță săptămâna următoare, între 1 mai și 6 mai. Acesta este și unul dintre motivele pentru care pensiile vor fi livrate înainte de data obișnuită.

CITEȘTE ȘI: ANUNŢ OFICIAL DE LA GUVERN! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PENSIILE ROMÂNILOR, DE FAPT

”La solicitarea premierului Marcel Ciolacu, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern şi un Memorandum pentru ca plata pensiilor să poată fi făcută înaintea sărbătorilor pascale. Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024”, a anunțat Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI: MILIOANE DE ROMÂNI RĂMÂN FĂRĂ PENSII, ÎN PRAG DE PAŞTE! VESTE TERIBILĂ PENTRU PENSIONARI

Anunțul făcut de ministrul Muncii

Simona Bucura-Oprescu a anunțat că pensiile vor ajunge mai devreme în conturile bancare ale seniorilor români, iar acest lucru a fost posibil datorită efortului depus de angajații din Minister, de la Casa de Pensii, de la Poșta Română. Ministrul Muncii le-a oferit asigurări pensionarilor că își vor primi banii înainte de masa de Paște.

”Devansarea plăţii pensiilor înainte de sărbătorile de Paşte presupune un efort susţinut pentru care vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi, colegilor din minister, Casei Naţionale de Pensii Publice şi caselor teritoriale de pensii, băncilor comerciale cu care CNPP are încheiate convenţii şi, nu în ultimul rând, reprezentanţilor Poştei Române, care vor face eforturi pentru ca aceste drepturi să ajungă cât mai repede la pensionari”, a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura – Oprescu.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristina Cruceru este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A absolvit Facultatea de Litere din Craiova, specializarea Jurnalism, apoi masterul „Jurnalism Tematic” din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele citeste mai mult
Parteneri
Primarul din REȘIȚA vrea să treacă precum naziștii peste PSD: „Cum au trecut panzerele lui Rommel în Africa de Nord” / Nicolae Ciucă, NICIO reacție
Primarul din REȘIȚA vrea să treacă precum naziștii peste PSD: „Cum au trecut panzerele lui...
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Adriana Bahmuțeanu, adevărul despre presupusa amantă a lui Silviu Prigoană: „Îi găsisem mesaje cu ea în telefon”
Adriana Bahmuțeanu, adevărul despre presupusa amantă a lui Silviu Prigoană: „Îi găsisem mesaje cu ea...
Georgiana Lobonț vrea să plece cât mai repede din casa în care locuiește acum cu soțul ei
Georgiana Lobonț vrea să plece cât mai repede din casa în care locuiește acum cu...
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
VIDEO Zelenski, la un pas să fie asasinat chiar de oamenii săi. Ofițeri de securitate din echipa lui au complotat cu Putin
VIDEO Zelenski, la un pas să fie asasinat chiar de oamenii săi. Ofițeri de securitate...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
EDITORIAL Ilinca Vandici: Când faci ceea ce iubești
EDITORIAL Ilinca Vandici: Când faci ceea ce iubești
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de sănătate: „Am intrat peste ea în rezervă, înainte să intre în operație. A ajutat-o enorm.”
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să...
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o râpă
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
De la ce vine, de fapt, denumirea Wi-Fi? Mulți o folosesc, puțini știu ce înseamnă
De la ce vine, de fapt, denumirea Wi-Fi? Mulți o folosesc, puțini știu ce înseamnă
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Bancnota din România care costă cât o garsonieră. Vânzătorul spune că e ”neatinsă cu mâna” și că e o adevărată comoară
Bancnota din România care costă cât o garsonieră. Vânzătorul spune că e ”neatinsă cu mâna”...
Vești proaste pentru mulți români. WhatsApp nu va mai funcționa pe aceste telefoane de la 1 iunie
Vești proaste pentru mulți români. WhatsApp nu va mai funcționa pe aceste telefoane de la...
AUSTRIA decide soarta României. Vine FALIMENTUL unei mari companii
AUSTRIA decide soarta României. Vine FALIMENTUL unei mari companii
Cât cheltuiesc Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu în vacanțe: „Investim fără regret. Am fi putut să luăm apartamente, case…”
Cât cheltuiesc Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu în vacanțe: „Investim fără regret. Am fi putut...
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
De ce n-a făcut EPPO apel în dosarul Hideg? Răspuns EPPO pentru Mediafax şi Aleph News: „Competenţa aparţine Camerei Permanente care monitorizează cazul”
De ce n-a făcut EPPO apel în dosarul Hideg? Răspuns EPPO pentru Mediafax şi Aleph...
12 ANI închisoare pentru PĂRINȚI. Devine interzis în România
12 ANI închisoare pentru PĂRINȚI. Devine interzis în România
Iulia Vântur pe aceiași scenă cu Jason Derulo. Unde va cânta artista în fața a mii de oameni
Iulia Vântur pe aceiași scenă cu Jason Derulo. Unde va cânta artista în fața a...
Primarul din REȘIȚA vrea să treacă precum naziștii peste PSD: „Cum au trecut panzerele lui Rommel în Africa de Nord” / Nicolae Ciucă, NICIO reacție
Primarul din REȘIȚA vrea să treacă precum naziștii peste PSD: „Cum au trecut panzerele lui...
Imagine rară cu cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu! Cu ce se ocupă Andrea şi Alessandro: Nu trebuie să le fie ruşine!
Imagine rară cu cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu! Cu ce se ocupă Andrea...
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Incident șocant în Sectorul 1 din Capitală! O femeie se aruncă în fața mașinilor. Zeci de bucureșteni au sunat la 112
Incident șocant în Sectorul 1 din Capitală! O femeie se aruncă în fața mașinilor. Zeci...
Irinel Columbeanu a dezvăluit discuția avută cu Monica Gabor. Fostul milionar a fost surprins de cuvintele fostei sale soții
Irinel Columbeanu a dezvăluit discuția avută cu Monica Gabor. Fostul milionar a fost surprins de...
Planta din România care i-a înnebunit pe polonezi. A atins în piață prețuri fabuloase. Costă cât un kilogram de mușchiuleț de porc
Planta din România care i-a înnebunit pe polonezi. A atins în piață prețuri fabuloase. Costă...
Produsele adorate de români care se vor micșora. Conducerea e prima care a recunoscut decizia. Porțiile vor fi mai mici
Produsele adorate de români care se vor micșora. Conducerea e prima care a recunoscut decizia....
×