Câte restaurante McDonald’s există, de fapt, în lumea întreagă. Care sunt țările în care McDonald’s este INTERZIS

Câte restaurante McDonald's există, de fapt, în lumea întreagă. Care sunt țările în care McDonald's este INTERZIS
Câte restaurante McDonald's există, de fapt, în lumea întreagă?

McDonald’s se află printre cele mai populare lanțuri de fast-food la nivel mondial. Milioane de clienți intră, zilnic, pentru a servi masa sau pentru a-și cumpăra cafea dimineața. V-ați întregat vreodată, însă, câte restaurante există în lumea întreagă și unde sunt interzise? Iată detaliile mai jos, în articol.

Restaurantele McDonald’s sunt extrem de populare la nivel mondial, milioane de clienți trecându-le pragurile pentru a se înfrupta din preparate și deserturi. Deși medicii nutriționiști nu recomandă consumul de fast-food, din cauza faptului că pot fi declanșate anumite afecțiuni și boli, aceste aspecte nu îi împiedică pe pofticioși să își comande meniul preferat.

În România, compania a dechis primul restaurant în iunie 1995. În anul 2009, existau deja 60 de restaurante în 20 de orașe din țară. Pe 30 decembrie 2023, s-a deschis restaurantul cu nr. 102, în București, în zona Vitan. Dacă în țară sunt peste o sută de astfel de restaurante deschise de companie, câte există la nivel mondial? Există zone în care lanțul de fast-food este interzis? La aceste întrebări veți afla imediat răspunsurile.

Vezi și DE CE SUNT „ATÂT DE DELICIOȘI” CARTOFII DE LA MCDONALD’S. CE INGREDIENT SECRET AR FOLOSI, DE FAPT

Câte restaurante McDonald’s există și unde sunt interzise?

Potrivit datelor oferite de Statista, în anul 2023 existau 41.822 de restaurante McDonald’s funcționale. În ultimii doi ani, compania a deschis peste 600 de locații, la nivel mondial. Mai mult decât atât, anul trecut, reprezentanții lanțului de fast-food au precizat că până în anul 2027 au în plan să mai deschidă încă 9.000 de restaurante.

Cele mai multe locații sunt deschise în Statele Unite ale Americii. Primul restaurant a fost deschis în 1940, în California, San Bernardino. În anul 2024, compania are în plan să crească numărul restaurantelor cu încă 4 procente. Până la finalul lui 2024, există în plan deschiderea a 2.100 de locații noi, 500 dintre acestea în SUA.

Vezi și CE CONȚINE, DE FAPT, CAFEAUA DE LA MCDONALDS. MULȚI ROMÂNI BEAU ASTA ÎN FIECARE ZI

Câte restaurante McDonald's există, de fapt, în lumea întreagă. Care sunt țările în care McDonald's este INTERZIS

Există state în care McDonald’s este complet interzis

Vezi și CÂT COSTĂ UN BURGER CU CARNE DE CROCODIL, LA UN FESTIVAL DE LÂNGĂ BUCUREȘTI. MULȚI ROMÂNI SE ÎNGHESUIE SĂ-L GUSTE!

Cele mai multe dintre restaurantele McDonald’s deschise în Europa se află în Marea Britanie și Franța. Pe teritoriul francez se regăsesc în jur de 1.600 de restaurante, iar în Marea Britanie sunt aproape 1.400 deschise.

De asemenea, există și 123 de state în care restaurantele McDonald’s sunt interzise. Printre acestea se numără Rusia, Coreea de Nord, Iran, Islanda, Bolivia, Macedonia, Zimbabwe, Yemen și Bermuda, arată Nypost.com.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!