Bunica lui Pescobar, nemulțumită la botezul strănepotului. Ce i-a reproșat patronului de la Taverna Racilor: ”Nu mi-a plăcut!”

A fost petrecere mare în familia lui Pescobar. Controversatul afacerist și Gianina Crișan și-au botezat fiul. Evenimentul a fost unul grandios, la care au participat o mulțime de invitați, toți distrându-se pe cinste. Însă au existat și câteva nemulțumiri, venite chiar din partea bunicii lui Pescobar. 

În luna martie a acestui an, Pescobar a devenit tată pentru a doua oară. Gianina Crișan a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, iar acum micuțul a fost creștinat. Cu această ocazie, Paul Nicolau a dat o petrecere de zile mari, de la care nu a lipsit nici fiica milionarului, dintr-o relație anterioară, care a venit însoțită de bunică. În ceea ce o privește pe cea din urmă, aceasta a avut câteva nemulțumiri de spus și i-a bătut obrazul lui Pescobar, chiar în fața camerei de filmat.

(CITEȘTE ȘI: PESCOBAR ȘI-A BOTEZAT BĂIEȚELUL! IMAGINI INEDITE DE LA PETRECEREA FARAONICĂ + ȘAMPANIILE ȘI DEDICAȚIILE AU CURS ÎN NEȘTIRE)

Bunica lui Pescobar: „Nu mi-a plăcut”

Pescobar și-a botezat ieri, 31 mai, fiul și a făcut totul ca la carte. Mai întâi toată familia și apropiații s-au adunat la biserică, acolo unde micuțul a fost creștinat. Iar mai apoi au dat drumul la petrecere în Herăstrău, la Pescobar Sushi, iar invitații au fost numeroși.

Așa cum spuneam, la marele eveniment a participat și fiica lui Pescobar, însoțită fiind de bunică. Cele două au petrecut alături de afacerist, însă deși s-a bucurat de botez, bunica a avut câteva lucruri de reproșat.

Întrebată de Pescobar dacă s-a simțit bine și dacă i-a plăcut totul, bunica nu a ezitat și a răspuns cu sinceritate. Aceasta a precizat că s-a simțit bine, însă nu a agreat prea mult ținutele domnișoarelor prezente la eveniment. Bunica a observat că fetele erau mult prea sumar, fapt ce a supărat-o .

De asemenea, pe bunică a fost enervată și de multitudinea de poze care s-au făcut. Deși mai avea multe de spus, femeia s-a cenzurat totuși, dar nu l-a menajat pe Pescobar și a spus vehement că acesta ar trebui să se plece mai mult spre credință.

„Pescobar: O avem pe bunicuța, cum să nu fie prezentă bunicuța la botezul băiatului meu. Ia zi bunica cum ți s-a părut prima sesiune, la biserică.

Bunica: Așa cu preoții frumos, dar cu îmbrăcămintea și cu atâtea poze multe nu mi-a plăcut. Nu e credința așa. Credința e puțin mai restrânsă.

Prea multe poze, prea multe mode din astea care sunt prea dezbrăcate. La botez lumea trebuie să vină așa un pic mai serios, e botez, nu e nuntă. Așa Paul să faci!

Pescobar: Dar aici cum am organizat restaurantul îți place?

Bunica: Asta-i minunat, prea, prea minunat. La mulți ani! Te vreau cu credință mai multă și cu mai multă ordine.

Pescbar: Ai zice mai multe…dar nu mai zici că e botezul.

Bunica: Aș zice, dar da, gata”, a spus bunica.

Chiar dacă nu a fost în totalitate pe placul bunicii, distracția a fost una pe cinste la botez, iar în cadrul evenimentului Pescobar a dezvăluit și numele pe care fiul său îl poartă. Se pare că micuțul se numește Marc Paul și i-a adus multă fericire patronului de la Taverna Racilor.

(VEZI ȘI: PESCOBAR, UN NOU TUR AL APARTAMENTULUI DE 2 MILIOANE DE EURO: „CEA MAI MARE PISCINĂ DE PE BLOC DIN ROMÂNIA”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!