Cum arată acum Carol, fiul lui Șerban Ionescu și al Magdei Catone. L-ai văzut la TV, dar nu l-ai recunoscut

Mulți sunt cei care o cunosc pe Magda Catone sau pe regretatul său soț, Șerban Ionescu. Însă, puțini sunt cei care îl știu pe Carol, fiul celor doi. Acesta a ajuns la vârsta de 27 de ani și calcă pe urmele părinților. Până acum a apărut în numeroase producții românești, însă mare parte din cei care l-au văzut nu l-au recunoscut. Cum arată acum Carol, fiul celor doi mari actori?

Magda Catone și Șerban Ionescu au format unul dintre cuplurile apreciate de pe scena teatrului românesc. Cei doi s-au căsătorit în anul 1983, iar în 1997 a apărut Carol, rodul iubirii lor. Deși inițial acesta visa la o altă carieră, tânărul a ajuns pe urmele părinților săi, iar acum este un actor de succes. Carol a marcat apariția în numeroase producții românești, însă puțin știu cine este și cum arată tânărul.

(CITEȘTE ȘI: Cum a cerut-o Șerban Ionescu pe Magda Caltone în căsătorie. Actrița a oferit detalii în premieră despre fericitul moment: „A fost așa foc”)

Cum arată acum Carol, fiul lui Șerban Ionescu și al Magdei Catone

Așa cum spuneam, Carol, fiul Magdei Catone și a lui Șerban Ionescu, a călcat pe urmele părinților săi, iar de o bună perioadă își construiește drum în industria cinematografiei din România. Până acum, tânărul actor a jucat în numeroase piese de teatru, dar și filme românești. Recent, a bifat două reclame pe care sigur le-ați văzut la TV: una pentru emag, iar alta pentru un site de pariuri.

Printre cele mai recente producții în care a apărut se numără filmul Klaus & Barroso sau Teambuilduing. În cea din urmă producție, Carol a jucat rolul unui oltean bețiv, din grupul corporatiștilor din Craiova, sub numele de Scandal.

Carol, fiul lui Șerban Ionescu și al Magdei Catone /Foto: Facebook

Pe lângă actorie, Carol este și organizator de festivaluri și producător de filme, și se bucură de un succes enorm. Deși inițial Șerban Ionescu nu își dorea ca fiul său să devină actor, în cele din urmă a acceptat calea pe care tânărul a vrut să o urmeze și l-a susținut până în ultima clipă. Carol și-a petrecut copilăria în sălile de teatru, alături de părinții săi, însă în urmă cu doar câțiva ani nici el nu își dorea să o apuce pe urmele acestora.

Inițial, fiul Magdei Catone și-a dorit să fie astronaut. Mai apoi, tânărul și-a regândit, din nou, cariera și visa să devină footbalist. Însă, toate aceste idei s-au spulberat atunci când și-a descoperit pasiunea pentru actorie. De asemenea, Carol a mai cochetat și cu muzica și își dorea să își formeze o trupă. Acesta a studiat la Școala Centrală din București, a făcut parte dintr-un grup de teatru, a absolvit facultatea de teatru din București, iar în prezent este actor la mai multe teatre.

(VEZI ȘI: Celebra actriță o ia pe urmele lui Nelu Curcă, din ”La Bloc”! Se călugărește: ”O să mă găsești acolo!”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Click.ro
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
Gandul.ro
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!