Cât au ajuns să coste apartamentele vechi în București. Prețurile au crescut considerabil

Cât au ajuns să coste apartamentele vechi în București. Prețurile au crescut considerabil
Cât au ajuns să coste apartamentele în București / Foto: Pixabay

Prețurile imobiliarelor au crescut în ultima vreme, însă chiar și așa oamenii cumpără locuințe, mai ales în orașele mari. Prețurile medii, la nivel național, pentru apartamentele vechi au înregistrat o creștere de 14% în octombrie față de aceeași lună a anului precedent, notează Evz.ro. De ce au crescut prețurile brusc?

Nu mai este niciun secret că piața imobiliară din România s-a scumpit față de anii trecuți. Chiar și așa, oamenii își doresc tot mai mult să-și cumpere propria locuință și să nu stea în chirie. Cei care-și permit plătesc cash costul apartamentului sau al garsonierei, iar cei care nu au suma întreagă au și alte variante la dispoziție, precum creditul la bancă.

Storia a emis mai multe date legate de numărul celor care au contactat compania pentru cumpărarea de locuințe și, în urma unui studiu, a reieșit că luna octombrie a acestui an a fost mult mai profitabilă decât octombrie 2023. Au existat 53% mai multe interacțiuni între vânzători și cumpărători.

„Luna octombrie a adus un record istoric de contactări pe platforma noastră – un indicator important al interesului ridicat atât pentru apartamente, cât și pentru case și spații comerciale. Acest nivel crescut de interacțiuni între vânzători și cumpărători reflectă încrederea și dinamismul pieței, iar noi vom continua să sprijinim aceste conexiuni și totodată transparența în tranzacțiile imobiliare”, conform comunicatului emis de Storia & OLX Imobiliare.

Cât costa un apartament în București, în octombrie 2024

În luna octombrie a acestui an, în Capitală, prețul unui apartament, vechi sau nou, a fost de 1.910 euro/metru pătrat. Asta înseamnă că a fost cu 16% mai mare față de octombrie 2023. S-a constatat faptul că un apartament vechi a ajuns să fie mai scump cu 17% față de aceeași lună a anului trecut, adică 1.987 euro/metru pătrat.

Dacă ne raportăm la apartamentele noi, atunci metrul pătrat a fost de 1.803 euro, cu 11% mai scumpe față de aceeași lună (octombrie) din 2023.

Surprinzător sau nu, prețul mediu al unei garsoniere din București în luna octombrie 2024 a fost de 76.398 euro. Prețul mediu al unui apartament de 55mp este de 105.048 euro. Costul unui apartament cu trei camere de 75mp a ajuns la 143.247 euro, conform sursei citate mai sus.

Cât au ajuns să coste apartamentele în Cluj

Piața imobiliară din Cluj a explodat în ultimii ani. În luna octombrie 2024, prețul mediu al unui apartament era de 2.893 euro/metru pătrat, cu 15% mai mult decât în octombrie 2023.

Un apartament nou costa nu mai puțin de 2.905 euro/metru pătrat, adică cu 15% mai mult comparativ octombrie 2023. Dacă ne referim la un apartament vechi, atunci prețul acestuia era de 2.879 euro/metru pătrat, cu 15% mai ridicat față de 2023.

Costul unei garsoniere de 40mp a ajuns să fie 115.714 euro în luna octombrie. Un apartament cu două camere, cu o suprafață de 55mp, se ridică la prețul de 159.107 euro, iar un apartament cu trei camere în valoare de 75 mp este 216.964 euro, notează sursa citată.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta