Adriana Bahmuțeanu, învinsă la tribunal! Judecătorii au decis împotriva ei, victorie pentru frații Prigoană

Chiar înainte de Crăciun, Adriana Bahmuțeanu a primit o veste devastatoare. De mai bine de o lună, aceasta se luptă să își ia copiii acasă, însă pare că nu are nicio șansă. Instanța a decis împotriva ei și a stabilit ca Maximus și Eduard să rămână în grija fratelui vitreg, Honorius Prigoană. Acum, Adriana Bahmuțeanu are voie să își vadă copiii doar la program. Ce a decis instanța? 

A trecut mai bine de o lună de când Silviu Prigoană a murit, iar de atunci Adriana Bahmuțenu se luptă să-și ia băieții acasă. În prezent, Maximus și Eduard locuiesc în vila regretatului afacerist, iar fratele lor vitreg, Honorius, insistă să aibă grijă de ei și să o țină pe mama lor la distanță. Ajunsă la capătul puterii, Adriana Bahmuțeanu a încercat să își rezolve problema pe cale legală, însă tribunalul a decis împotriva ei.

(CITEȘTE ȘI: Adriana Bahmuțeanu s-a filmat în cimitir! I-a cerut ajutor lui Silviu Prigoană: ”Dacă ai știi ce se întâmplă aici”)

Adriana Bahmuțeanu, învinsă la tribunal

Deși în ultimul timp, Adriana Bahmuțeanu a încercat prin orice mijloace să ajungă la băieții ei, nu a fost chip, iar acum instanța i-a dat lovitura finală. Mai exact, judecătorii au respins cererea brunetei cu privire la stabilirea domiciliului minorilor la mamă și le-a dat câștig de cauză fraților Honorius și Sivius Prigoană.

„Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Prigoană Honoirius Adrian și Prigoană Sivius prin întâmpinare ca neîntemeiată. Respinge cererea privind stabilirea locuinței minorilor la mamă formulată de reclamantul Bahmuţeanu Adriana Cristina în contradictoriu cu pârâții Prigoană Honoirius Adrian și Prigoană Sivius ca inadmisibilă. Respinge cererea de înapoiere a copiilor formulată de reclamantul Bahmuţeanu Adriana Cristina în contradictoriu cu pârâții Prigoană Honoirius Adrian și Prigoană Sivius ca neîntemeiată”, se arată în decizia Judecătoriei Sector 3 București.

De asemenea, de acum înainte, Adriana Bahmuțeanu are dreptul să își vadă copiii doar în baza programului pe care instanța l-a decis. Bruneta nu mai are ce face acum și pentru moment trebuie să se conformeze. Rămâne de văzut dacă aceasta va duce lupta mai departe și va încerca și alte căi de atac.

„Stabilește din oficiu un program de vizită în favoarea minorilor X născut la data de X și X născut la data de X cu privire la mamă astfel:

  • Primele trei duminici din lună de la ora 10:00 până la ora 20:00
  • În anii pari 3 zile în vacanța de Paște de sâmbăta dinaintea Paștelui ora 16:00 până marți ora 20:00
  • În anii impari 3 zile de Crăciun din data de 24 decembrie de la ora 16:00 până în data de 27 decembrie la ora 20:00
  • În anii pari 3 zile vor petrece Anul Nou alături de mamă din data de 30 decembrie ora 16:00 până în data de 3 ianuarie ora 20:00
  • În vacanța de vară minorii vor petrece cu mama primele două săptămâni din luna iulie precum și ultimele două săptămâni din luna august de la ora 10:00 până la ora 20:00
  • Zilele de naștere cele onomastice și Ziua Copilului vor fi petrecute de minori cu mama
  • Ziua de naștere a mamei de la ora 10:00 la ora 20:00
  • Prin apel video în zilele de marți și joi ale fiecărei săptămâni în intervalul orar 17:00-19:00
  • Ia act de acordul părților în ceea ce privește desfășurarea programului de psihoterapie în favoarea minorilor cu implicarea ambelor părți în scopul echilibrării raporturilor de familie respectiv relația mamă-copii.

Desemnează psiholog pe doamna X. Frecvența ședințelor la psiholog va fi de cel puțin patru ori pe lună timp de 12 luni. Mama minorii și frații Prigoană Honorius și Prigoană Silvius sunt obligați să participe la desfășurarea ședințelor conform dispozițiilor și programului întocmit de psiholog

Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată executorie. Prezenta ordonanță produce efecte până la soluționarea definitivă a dosarului nr 35456/301/2024 cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare”, se mai arată în decizia instanței.

(VEZI ȘI: Adriana Bahmuțeanu, un nou atac la Silvius și Honorius Prigoană: „Ne-au jefuit de…”)

 

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Click.ro
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
Gandul.ro
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!