Andreea Bălan ”forțează” la PRO TV! A încheiat contractul cu Antena și a început negocierile cu postul concurent

Andreea Bălan nu se lasă! După ce a încheiat contractul cu Antena 1, blondina are planuri mari de viitor. Iar de această dată ţinteşte sus de tot. Nu ne referim la proiectele personale, pentru că acolo artista stă bine de tot, ci de o mare dorinţă pe care se zbate să o transforme în realitate. CANCAN.RO are detalii despre subiect pe care vi le prezintă în exclusivitate!

Andreea Bălan ştie ce vrea de la viaţă şi demonstrează acest lucru cu fiecare ocazie. Are o relaţie fericită, două fetiţe minunate, iar cariera nici nu mai poate fi adusă în discuţie pentru că toată lumea ştie ce a reuşit să construiască până acum. Dar, cu toate acestea, îşi doreşte mai mult. Ceea ce nu e un lucru deloc rău.

CITEŞTE ŞI: Victor Cornea a început anul prost! Gaură în buget pentru logodnicul Andreei Bălan

Iar pentru că ştim deja cât este de ambiţioasă, va reuşi cu siguranţă să obţină ce îşi doreşte. Mai are puţin de lucrat ce-i drept, dar a început cu paşi mici. La ce ne referim vă întrebaţi?

Andreea Bălan are planuri mari pentru 2025

Ei bine, blondina vrea cu orice preţ să ajungă în echipa de la ProTV. Şi aşa cum vă spuneam a făcut primul pas. Mai exact, numele său a fost pe lista invitaţilor de la PROTEVELION şi, alături de ceilalţi colegi, a reuşit să bată postul rival, Antena 1, în noaptea dintre ani. Ceea ce i-a dat şi mai multă încredere. Cântăreaţa ştie de ce este în stare aşa că a plusat. Potrivit surselor CANCAN.RO, blondina a început deja discuţiile cu viitorii şefi pentru un proiect important.

Andreea Bălan a strălucit în noaptea dintre ani la ProTV

Dar până când visul i se va îndeplini, Andreea Bălan se concentrează pe cel al partenerului său, Victor Cornea. Pentru că timpul i-a permis, artista a plecat în Australia pentru a fi alături de iubitul său care participă la prestigiosul turneu de tenis de la Brisbane. Mai mult decât atât, vedeta le-a introdus şi pe fiicele sale în lumea acestui sport şi de ce nu, le ajute să facă performanţe. Fosta jurată de la Te cunosc de undeva le-a înscris pe micuțe la tenis, iar acest pas le-a consolidat şi mai mult relaţia bună pe care o aveau deja cu Victor.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!