Drama din viața lui Dinu „Vamă”. Și-a pierdut soția, după o luptă crâncenă cu boala

Foto: social media

Lumea fotbalului românesc este din nou în doliu. Dinu Gheorghe, cunoscut drept „Vamă”, s-a stins din viață în noaptea trecută, la vârsta de 68 de ani, Trupul său neînsuflețit a fost descoperit de menajera sa, care l-a găsit întins pe canapeaua din locuința sa, potrivit Gândul.ro. Fost președinte al Rapidului, Dinu Gheorghe era o figură respectată în fotbal, iar vestea morții sale a căzut ca un trăsnet asupra celor care l-au cunoscut și apreciat.

Dinu Gheorghe nu era străin de încercările vieții. În această iarnă, a suferit o fractură de șold după ce a căzut de pe scară în timp ce împodobea bradul de Crăciun. Acest incident se pare că l-a afectat. Cauza decesului ar fi fost infarctul.

Prin ce dramă a trecut Dinu Gheorghe

Însă poate cea mai mare lovitură din viața sa a fost pierderea soției sale, Reli, în 2011. După o lungă suferință cauzată de cancerul la sân, aceasta s-a stins într-o clinică din București, lăsându-l pe Dinu Gheorghe devastat. Cu greu și-a revenit din acest șoc, sprijinit de copiii săi, Dinu Jr. și Lucy, precum și de întreaga echipă a Rapidului.

Deși au trecut mulți ani de la pierderea soției sale, durerea nu s-a estompat. Dinu Gheorghe a continuat să o poarte în suflet pe Reli, femeia care i-a fost alături și i-a dăruit o familie. Dispariția ei a lăsat un gol imens în viața sa, iar suferința resimțită l-a marcat profund.

Decesul lui Dinu Gheorghe vine ca un nou șoc pentru comunitatea sportivă. George Copos, fostul patron al Rapidului, a confirmat vestea tristă și a transmis condoleanțe familiei.

„Da, este adevărat. Acum mă duc la el. Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul. Sunt șocat. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat George Copos, potrivit golazo.ro.

„Am vorbit acum cu fiul lui, m-ai doborat cand mi-ai zis. Așa este, din păcate. Îmi pare extrem de rău, ieri la 23:05 l-am sunat că mă rugase ceva. Îl luasem lângă mine la Voluntari. Dumnezeu să-l odihnească. Îmi pare extrem de rău. Păcat”, a spus și Gigi Nețoiu, patronul clubuui FC Voluntari, citat de gsp.ro.

Citește și: TRAGEDIE ÎN LUMEA FOTBALULUI! CELEBRUL DINU GHEORGHE, GĂSIT MORT ÎN CASA DIN PRIMĂVERII!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!