Acasă » Știri » Ce este „taxa pe hărnicie”?! A fost introdusă recent și a stârnit numeroase controverse

Ce este „taxa pe hărnicie”?! A fost introdusă recent și a stârnit numeroase controverse

De: Alina Drăgan 08/02/2025 | 15:58
Ce este „taxa pe hărnicie”?! A fost introdusă recent și a stârnit numeroase controverse
Ce este „taxa pe hărnicie” /Foto: Pixabay

O nouă taxă a fost introdusă în România, iar aceasta a stârnit deja numeroase reacții negative. Denumită „taxa pe hărnicie”, măsura impusă de Guvern a atras critici din partea primarilor marilor orașe, care susțin că sunt penalizați pentru buna gestionare a veniturilor locale. Dar ce înseamnă mai exact această taxă și cum îi afectează pe români?

O nouă măsură fiscală a reușit să stârnească revoltă printre români. Statul a decis să redistribuie o parte din veniturile municipiilor și orașelor prospere către localitățile mai sărace, ceea ce a dus la un val de nemulțumiri în rândul edililor. Supranumită deja „taxa pe hărnicie”, această reglementare a intrat în Legea bugetului pentru anul 2025 și promite să schimbe modul în care sunt împărțite resursele financiare.

(CITEȘTE ȘI: TAXA CARE POATE REAPĂREA ÎN ROMÂNIA DE LA 1 IANUARIE 2026! VEȘTI CUMPLITE PENTRU ȘOFERI)

Ce este „taxa pe hărnicie”

Mecanismul propus de Guvern în ceea ce privește „taxa pe hărnicie” presupune ca municipiile care generează venituri mari să cedeze un procent din sumele colectate către comunele și orașele cu venituri reduse. Concret, statul va reține 15% din excedentul municipiilor care depășesc pragul de 2.000 de lei pe locuitor pe an și 10% din excedentul orașelor și comunelor care au venituri de peste 1.500 de lei pe locuitor pe an.

Banii astfel colectați vor fi redirecționați către localitățile cu bugete mici, pentru a susține investițiile în infrastructură și servicii publice. Această măsură, adoptată recent de Parlament, a fost justificată de Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, care susține că se urmărește o distribuție mai echitabilă a resurselor și corectarea unor dezechilibre create de alocările bazate pe date demografice depășite.

Însă, măsura a fost primită cu nemulțumire de primarii marilor orașe, care consideră că sunt penalizați pentru buna gestionare a fondurilor locale. Orașe precum Timișoara, Iași și Bacău vor pierde sume considerabile. Primarii acestor municipii, alături de Asociația Municipiilor din România, au cerut discuții urgente cu Guvernul, considerând că noua taxă descurajează investițiile locale și eficiența economică.

În ciuda valului de critici, oficialii insistă că redistribuirea fondurilor este necesară pentru echilibrarea dezvoltării regionale. Ministrul Finanțelor a declarat că, fără această intervenție, diferențele dintre orașele mari și localitățile mici se vor accentua, iar comunitățile mai puțin dezvoltate nu vor avea resurse pentru modernizare.

Cu toate acestea, economiștii avertizează că această nouă taxă ar putea descuraja investițiile private și ar putea avea efecte negative pe termen lung asupra economiei locale.

(VEZI ȘI: TAXA CARE DISPARE DIN ROMÂNIA! ANUAL GENERA 60 DE MILIOANE DE LEI DE LA CETĂŢENI)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×