Dacă pentru mulți români iarna autentică se mai simte doar atunci când merg în vacanță la munte, într-un colț de țară magia zăpezii rămâne la fel de vie ca pe vremuri. În timp ce în marile orașe iarna pare din ce în ce mai scurtă, iar zăpada devine un fenomen rar, într-o mică localitate de munte, iarna își păstrează farmecul de odinioară. Comuna despre care vorbim mai are doar 700 de locuitori, dar atrage tot mai mulți turiști.
Ascunsă între munți, această comună are un farmec aparte, păstrând tradițiile și stilul de viață autentic al satului românesc. Deși este una dintre cele mai pitorești așezări din țară, numărul locuitorilor a scăzut dramatic în ultimele decenii. Astăzi, doar aproximativ 700 de suflete mai trăiesc aici, însă cei care au rămas se bucură de un aer mai curat ca oriunde altundeva în România.
(CITEȘTE ȘI: SATUL ÎN CARE SOARELE ‘RĂSARE’ DE DOUĂ ORI! TURIȘTII VIN SPECIAL ÎN ROMÂNIA SĂ ÎL VADĂ)
Localitatea despre care vorbim este Fundata, situată între Munții Bucegi și Piatra Craiului, la 1.360 de metri altitudine. Aceasta nu doar că este localitatea situată la cea mai mare altitudine din România, dar este și locul unde a fost măsurat cel mai curat aer din țară, conform stației meteo locale. Departe de poluare și forfota marilor orașe, Fundata oferă o oază de liniște și natură.
Aici, iernile sunt așa cum erau odinioară. Localnicii își amintesc vremurile în care zăpada era atât de mare încât drumurile se blocau complet, iar oamenii erau nevoiți să își facă tuneluri prin nămeți pentru a ajunge la fântână.
„Șase luni de iarnă trăiam aici. Oamenii când își duceau vitele la apă făceau tuneluri de câte doi metri. Prin aceste tuneluri se mergea la fântână”, spune un localnic, potrivit observatornews.ro.
Pe lângă peisajele de vis, Fundata este recunoscută și pentru tradițiile sale bine păstrate. Aici, turiștii care vin pot admira casele vechi, potecile neasfaltate și munții impunători care par să vegheze asupra localității.
Satul Șirnea, parte din comuna Fundata, este primul sat turistic din România, fiind atestat în această categorie încă din 1968. Cu o istorie bogată și peisaje ce par desprinse din basme, Fundata reușește să ofere vizitatorilor o întoarcere în timp.
De asemenea, comuna este celebră și pentru brânzeturile și pastrama tradițională, iar gustul laptelui produs aici este inegalabil datorită aerului curat și pășunilor nealterate de poluare. Turiștii care ajung la Fundata au ocazia să se înfrupte din preparate tradiționale autentice, direct din gospodăriile localnicilor.
Puțini știu că Fundata este locul unde a luat naștere schiul fond în România. În 1930, principesa Ileana, fiica reginei Maria, a organizat primele cursuri de schi pentru copii, iar tot aici s-a desfășurat prima competiție oficială de schi fond din țară. În anii ‘50, lotul național al României de schi fond era format exclusiv din sportivi din Fundata și din Șirnea.
(VEZI ȘI: STAȚIUNEA CA ”LA MARE” DIN NORDUL ȚĂRII. CUM ARATĂ LITORALUL DIN SATU MARE)