Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș

Foto: captură TikTok

Rareș Ion, un tânăr de 20 de ani din București, a murit la doar câteva ore după ce fusese externat din spital, în urma unei supradoze de droguri. Moartea sa vine pe fondul unui șir de evenimente care implică anturajul lui Vlad Pascu, cunoscut pentru implicarea într-un caz similar în 2023. Rareș fusese filmat cu o seară înainte în stare de convulsii, imaginile fiind distribuite pe rețele sociale chiar din locuința dealerului presupus, Tudor Duma, cunoscut sub pseudonimul Maru.

Cazul a fost preluat rapid de DIICOT, iar Duma a fost reținut la doar o zi după decesul lui Rareș, fiind suspectat că i-ar fi furnizat drogurile care au dus la moartea acestuia, precum și că i-ar fi oferit spațiul necesar consumului. Ancheta continuă, iar autoritățile încercând să stabilească întreaga rețea din jurul tinerilor implicați în consumul și distribuția de droguri.

Cu ce se ocupă mama lui Rareș

Pe fundalul acestei tragedii, a ieșit la iveală faptul că mama lui Rareș Ion este Clementina Ion, o funcționară cu rang înalt în administrația publică. Ea ocupă funcția de director în cadrul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), instituție aflată în subordinea directă a Guvernului și coordonată de Cabinetul Prim-Ministrului. Clementina Ion este prezentă în această agenție încă de la înființarea sa în 2022, după o carieră de decenii în Ministerul Economiei și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, potrivit Fanatik

Numele Clementinei Ion a mai apărut în spațiul public în urmă cu doi ani, când un apartament închiriat pentru ea de reprezentanța diplomatică a României în Chișinău a fost cuprins de flăcări. Cauza incendiului a fost un laptop lăsat în priză, care s-a supraîncălzit. Incendiul a distrus complet locuința de 180 de metri pătrați și a afectat și alte apartamente din clădire, cu pagube evaluate la peste 7 milioane de lei moldovenești. Proprietarul, un medic din Chișinău, a acuzat atunci lipsa de reacție din partea autorităților române, susținând că nu și-a recuperat prejudiciul nici la luni bune de la incident.

Din declarația de avere depusă în anul 2024, reiese că mama lui Rareș încasează un salariu anual de 32.183 lei, la care se adaugă o indemnizație considerabilă de 83.019 dolari. Deține un apartament de 80 mp în București, achiziționat în 2019, dar nu figurează cu alte bunuri importante precum automobile sau conturi bancare. În schimb, are datorii care depășesc 160.000 lei, cea mai mare parte fiind către un anume Zamfira Ion.

În document nu este menționat niciun partener de viață, dar sunt trecuți cei doi copii ai săi – Rareș și Darian Ion – ambii beneficiind de alocație de stat în 2023. Moartea lui Rareș, într-un context ce implică droguri și rețele de distribuție periculoase, pune în lumină presiunea uriașă la care sunt supuși adolescenții și tinerii în România actuală, dar și legăturile, uneori directe, cu persoane aflate în poziții-cheie în administrația publică.

Citește și: Cum arăta Rareș Ion, tânărul mort la 20 de ani, când a participat la Next Star. Apropiatul lui Vlad Pascu a suferit o transformare tulburătoare

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fiica lui Victor Socaciu își caută dreptatea în instanță: „Pentru tata lupt până la capăt!” Cum îi apare în vis
Click.ro
Fiica lui Victor Socaciu își caută dreptatea în instanță: „Pentru tata lupt până la capăt!” Cum îi apare în vis
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!