Comportamentul lui Donald Trump a fost urmărit îndeaproape de oamenii din toată lumea, la înmormântarea Papei Francisc. Jurnaliștii au observat că, la un moment dat, Melania i-a șoptit ceva la ureche, iar el a „executat” imediat. O expertă în citirea mișcărilor buzelor a descifrat mesajul Primei Doamne. Aceasta și-a salvat soțul de la gafă rușinoasă. Află, în articol, toate detaliile!
Sâmbătă, 26 aprilie, Papa Francisc va fi înmormântat în biserica aleasă chiar de el – Bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei. Funeraliile au început la ora 10:00, în Piaţa Sfântul Petru, marcând astfel începutul Novemdialelor (cele 9 zile sfinte). 50 de şefi de stat şi 10 monarhi au confirmat prezenţa la funeraliile Suveranului Pontif. Printre ei se numără și liderul american, Donald Trump, care a venit însoțit de partenera lui de viață, Melania. Cei doi au atras imediat atenția
Vineri seara, 25 aprilie 2025, Melania și Donald Trump au sosit la Roma pentru a participa la înmormântarea Papei Francisc. Acesta este prima deplasare în străinătate a liderului american după revenirea la Casa Albă, în data de 20 ianuarie.
Astfel, cuplul prezidențial a fost urmărit îndeaproape. Președintele american a fost criticat pentru că a ales un costum albastru, deși, codul vestimentar cerea unul negru pentru o astfel de înmormântare.
Mai mult decât atât, presa de peste hotare notează că Melania Trump l-a salvat pe soțul ei de la o gafă diplomatică la înmormântarea Papei Francisc. La un moment dat, Prima Doamnă i-a șoptit ceva lui Donald Trump.
Nicola Hickling, expertă în citirea mișcărilor buzelor, a declarat că Melania Trump i-a spus președintelui american: „ar trebui să o faci”, iar el a replicat: „Oh, bine”. Acest mesaj al Primei Doamne a venit în contextul în care liderii mondiali au fost încurajați să își strângă mână și să ofere un „semn al păcii”.
Inițial, Donald Trump a rămas nemișcat. Totuși, după mesajul soției sale, liderul SUA nu a stat prea mult pe gânduri și a „executat” imediat. Ulterior, el a dat mâna cu președintele Estoniei, Alar Karis, cu regele Felipe al VI-lea și regina Letizia ai Spaniei.

Melania și Donald Trump s-au întors în SUA, imediat după încheierea funeraliilor Papei Francisc. Suveranul Pontif a fost înmormântat în cadrul unei ceremonii de mare amploare. Potrivit informațiilor publice, peste 250.000 de credincioși au participat la slujba religioasă.