Vaticanul are un nou Suveran Pontif. După ce din hornul Capelei Sixtine s-a ridicat fumul alb, mulțimea adunată în Piața Sfântul Petru a înțeles că Biserica Catolică intră într-o nouă eră. Cardinalul american Robert Francis Prevost a fost ales Papă și și-a luat numele de Leon al XIV-lea. Însă, povestea lui este una atipică pentru un lider religios. Până la 22 de ani, era pasionat de matematică.
Deși încă din copilărie și-a îndreptat atenția către credință, urmând exemplul din familie, drumul său spre credință nu a fost bătătorit de la început. Noul papă, care provine din Chicago, SUA, părea să aibă o carieră academică de succes în științele exacte, dar ceva s-a schimbat radical în viața lui la începutul tinereții. Și nu oricum, ci în urma unei decizii care avea să-l conducă direct spre Vatican.
(CITEȘTE ȘI: MAI RAR AȘA CEVA! CÂTE LIMBI CUNOAȘTE PAPA LEON AL XIV-LEA)
Robert Francis Prevost s-a născut pe 14 septembrie 1955, într-o familie cu origini franceze, italiene și spaniole. A studiat matematica și filosofia la prestigioasa Universitate Villanova din Pennsylvania, unde, în 1977, a obținut diploma de licență. Însă în același an a luat o decizie care avea să-i schimbe complet viața: a intrat în noviciatul Ordinului Sfântului Augustin, lăsând în urmă calea academică.
La doar 22 de ani, a simțit chemarea spre o viață dedicată credinței și a făcut prima profesiune religioasă în 1978. Ulterior, și-a continuat studiile teologice în Chicago și apoi la Roma, unde a fost hirotonit preot în 1982.
După obținerea licenței în Drept Canonic, Robert Francis Prevost a fost trimis în Peru, într-o misiune care i-a marcat profund parcursul spiritual. A trăit printre comunitățile locale din regiunea Piura, implicându-se activ în activități pastorale și sociale.
De-a lungul anilor, Papa Leon al XIV-lea a fost numit în funcții-cheie în cadrul Bisericii Catolice. A fost timp de două mandate prior general al Ordinului Augustinian, apoi episcop de Chiclayo (Peru), și mai recent, prefect al Dicasterului pentru Episcopi, fiind numit în această funcție chiar de Papa Francisc.
Fostul Suveran Pontif l-a remarcat nu doar pentru înțelepciune și echilibru, ci și pentru spiritul său cald și abordarea umană. Astăzi, la 69 de ani, Papa Leon al XIV-lea devine primul pontif augustinian din istorie și al doilea din Americi.
Foto: Profimedia