Marian Drăgulescu și Simona s-au căsătorit civil! Primele imagini de la eveniment

Marian Drăgulescu și Simona Carmen, cununie civilă

Deși are la activ două mariaje eșuate, Marian Drăgulescu nu și-a pierdut speranța. Cred în continuarea în iubirea până la adânci bătrâneți, iar de curând a ajuns, din nou, în fața ofițerului de stare civilă. Fostul sportiv și actuala lui parteneră, Simona Carmen, au făcut cununia civilă, iar în doar câteva zile urmează să aibă loc și marea nuntă.

Atunci când vine vorba despre viața amoroasă, traseul lui Maria Drăgulescu a fost destul de sinuos. Acesta a fost căsătorit din anul 2006 până în 2009 cu Larisa, femeia cu care are doi copii. Iar după divorțul, fostul sportiv s-a căsătorit în anul 2010 cu Corina, cea cu care a participat la Asia Express, însă mariajul lor s-a destrămat în 2019. Acum, va ajunge, din nou, în fața altarului și speră că pentru ultima dată.

(CITEȘTE ȘI: Marian Drăgulescu ajunge la altar pentru a treia oară, dar are condiţii clare! Fostul gimnast le-a dat interzis: „Din experiențele anterioare…”)

Marian Drăgulescu și Simona Carmen, cununie civilă

Așa cum spuneam, după două mariaje eșuate, pare că Marian Drăgulescu și-a găsit fericirea în brațele Simonei Carmen, cea care îi este parteneră de mai bine de cinci ani. Cei doi au o relația frumoasă, se iubesc, așa că în anul 2024, în timpul unei plimbări cu balonul în Cappadocia, fostul sportiv și-a cerut iubita în căsătorie.

Acum, cei doi au făcut cununia civilă și au ajuns alături de cei apropiați în fața ofițerului Stării Civile de la Primăria sectorului 3. Pentru marele eveniment, cei doi au ales să poarte ținute elegante. El a ales o costum bleumarin, în timp ce ea a purtat o rochie diafană, roz.

Marian Drăgulescu și Simona Carmen, cununie civilă /Foto: Instagram

Marian Drăgulescu, pregătiri intense de nuntă

Cununia civilă a fost făcută, așa că acum cei doi se pregătesc intens de nuntă. Marele eveniment va avea loc peste doar câteva zile, în data de 24 mai, la Cernica. La nuntă o să fie prezenți cei apropiați, însă Marian Drăgulescu nu se ne va putea bucura de prezența tuturor prietenilor și foștilor colegi din gimnastică, deoarece, în această perioadă, vor avea loc Campionatele Europene, dar și cele Naționale.

„Mai întâi avem cununia civilă, iar peste câteva zile, pe 24 mai, și nunta, la Cernica. Am emoții, chiar dacă nu-i pentru prima oară, pentru că vreau ca acest eveniment să iasă așa cum mi-am dorit, și toți invitații să se simtă bine. Nu se va fura mireasa, pentru că din experiențele anterioare, un astfel de moment strică petrecerea”, ne-a declarat Marian Drăgulescu.

(VEZI ȘI: Marian Drăgulescu, primele declarații după ce fiica pe care o are cu fosta soție a fost operată pentru a 7-a oară: ”Ne-a fost teamă”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât costă ținutele „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar? De ce preferă tunsorile scurte: „Îmi conferă un aer puternic”
Click.ro
Cât costă ținutele „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar? De ce preferă tunsorile scurte: „Îmi conferă un aer puternic”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta