Comunicat. Modelul care a redefinit standardele în sistemul privat de sănătate din România

Comunicat. Modelul care a redefinit standardele în sistemul privat de sănătate din România

15 ani de excelență medicală

București, 14 aprilie 2026. Spitalul Clinic SANADOR aniversează 15 ani de activitate, în care a construit, pas cu pas, capacitatea de a trata în România cazuri complexe și afecțiuni grave, prin intervenții și proceduri medicale de înaltă performanță. Această evoluție a făcut posibil ca tratamente considerate, până nu demult, accesibile doar în străinătate să poată fi realizate astăzi și în România, în condiții de siguranță și la standarde ridicate. Pentru mulți pacienți, acest lucru a făcut diferența.

„În urmă cu 15 ani, am pornit de la o nevoie clară: aceea ca pacienții din România să aibă acces la îngrijiri medicale la standarde înalte, aici, acasă. Ne-am dorit să construim un spital în care medicina să fie practicată integrat, cu rigoare profesională și cu respect pentru fiecare pacient.

De-a lungul acestor ani, Spitalul Clinic SANADOR s-a dezvoltat printr-o viziune constantă de creștere organică, strategică și sustenabilă. A demonstrat, an de an, că poate trata cazuri complexe, că poate integra tehnologia de ultimă generație și că poate susține colaborarea reală între specialități. Nimic din această dezvoltare nu ar fi fost posibil fără oamenii care au construit aici, în fiecare zi, o cultură a profesionalismului, a colaborării și a exigenței.

Vom continua în aceeași direcție, cu responsabilitate și consecvență, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor pacienților”, declară Dr. Doris Andronescu, director general și unic proprietar SANADOR.

Îngrijiri integrate și servicii medicale de înaltă performanță

De la început, direcția a fost clară: fiecare persoană care ajunge aici trebuie să primească tot ceea ce are nevoie într-un singur loc, fără fragmentare și fără întârzieri. În jurul acestei idei a fost construit un model medical în care colaborarea între specialități este parte din practica de zi cu zi, mai ales în cazurile complexe, unde deciziile trebuie luate rapid și coordonat.

Aceeași abordare se regăsește în activitatea Centrului Oncologic SANADOR, parte integrantă a spitalului, unde diagnosticul, tratamentul și monitorizarea sunt coordonate într-un parcurs coerent. Într-un domeniu în care fiecare decizie contează, această continuitate înseamnă șansa de a primi, la timp, conduita corectă.

În acești 15 ani, Spitalul Clinic SANADOR a dezvoltat capacitatea de a trata cazuri de mare complexitate și de a introduce proceduri care au reprezentat premiere pentru sistemul de sănătate din România, inclusiv în domenii precum chirurgia cardiovasculară și chirurgia urologică. Transplantul hepatic de la donator viu rămâne unul dintre cele mai importante repere, o intervenție care presupune nu doar performanță chirurgicală, ci și o infrastructură completă și o echipă capabilă să gestioneze fiecare etapă cu precizie și responsabilitate.

Un rol esențial în susținerea acestor intervenții îl are Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I, cu competențe extinse, singura din sistemul medical privat din România, care permite desfășurarea în condiții de siguranță a unor operații de mare anvergură. Aici se duc, de multe ori, cele mai dificile lupte. Aici se câștigă, în fiecare zi, bătălii pentru viață.

Investiții în echipamente și tehnologii

Chirurgia de înaltă complexitate este susținută constant în arii precum chirurgia oncologică, chirurgia generală, chirurgia ginecologică, neurochirurgia și ortopedia și nu numai. Multe dintre aceste intervenții sunt realizate în echipe interdisciplinare, esențiale în patologiile severe, unde colaborarea între specialități devine decisivă.

Toate acestea sunt susținute de investiții continue în tehnologii și echipamente medicale. Spitalul Clinic SANADOR a fost primul spital din România cu un bloc operator complet digitalizat, iar integrarea unor echipamente și proceduri de ultimă generație, de multe ori introduse în premieră, a schimbat modul în care sunt realizate intervențiile și a crescut siguranța pacienților.

În zona de diagnostic, introducerea unor investigații precum PET-CT PSMA, în premieră pentru România, aduce un plus de precizie, esențial în stabilirea tratamentului potrivit. Accesul la informații cât mai exacte permite luarea unor decizii corecte, în timp util.

Dincolo de cifre

Spitalul Clinic SANADOR asigură acces continuu la servicii medicale prin Compartimentul de Primiri Urgențe, unde funcționează 26 de linii de gardă. Pacienții pot primi îngrijiri în orice moment, în regim privat, inclusiv în situații critice, care necesită intervenție rapidă și coordonată.

În 15 ani, sute de mii de pacienți au ales Spitalul Clinic SANADOR. Dincolo de cifre, rămâne ceea ce contează cel mai mult: încrederea și rezultatele. Pentru mulți pacienți, diferența a fost decisivă.

În timp, această evoluție a contribuit și la schimbarea așteptărilor pacienților față de calitatea serviciilor medicale din România. Tot mai mulți oameni caută astăzi îngrijiri complete, rapide și sigure.

Dezvoltarea continuă, prin extinderea infrastructurii și integrarea unor noi facilități și tehnologii, cu același obiectiv: acces la îngrijiri medicale de cel mai înalt nivel, fără a fi necesară deplasarea în afara țării.

Pentru că, în fiecare zi, la SANADOR, performanța medicală înseamnă responsabilitate, decizii luate la timp și șansa unor rezultate care pot schimba decisiv evoluția pacienților.

Despre SANADOR

Înființat în 2001, SANADOR a cunoscut o continuă dezvoltare organică, în prezent deținând cel mai mare spital clinic multidisciplinar privat din țară, un centru oncologic complex, clinici, laboratoare de analize medicale și puncte de recoltare, radiologie și imagistică medicală de înaltă performanță, situate în București. Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat din România care asigură o gamă complexă de servicii medicale, inclusiv chirurgie majoră, cu sprijinul Secției ATI de nivelul I, chirurgie cardiovasculară minim invazivă în primul bloc operator complet digitalizat din România și în Laboratorul de Cateterism, dotat cu două angiografe de înaltă performanță, dar și urgențe medicale* și chirurgicale prin Compartimentul de Primiri Urgențe adulți și copii, primul din sistemul medical privat, cu imagistică nonstop, 26 de linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.

*Serviciile de urgență se prestează contra cost.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!