Războiul unt versus margarină a împărțit internetul în două! Merdenea lui Nea Mihai contra croissantului cu unt de la Mița Biciclista, iar o simplă reclamă s-a transformat într-un scandal uriaș. După valul de reacții, Edmond Niculușcă și Alberto Groșescu au ajuns să își ceară scuze public. Dar cine sunt, de fapt, cei doi și cine este patronul celebrei clădiri din Piața Amzei? CANCAN.RO vă spune povestea din spatele Miței Biciclista, de la afacerea care a cucerit Capitala până la proprietarul clădirii devenite simbol al zonei.
În videoclip, Edmond Niculușcă a făcut o comparație ironică între produsele de la Mița Biciclista și cele de la Nea Mihai. A vorbit despre croissantul cu unt și despre merdeneaua făcută cu margarină, sugerând că oamenii care aleg merdeneaua nu au descoperit încă gustul untului.
Războiul unt versus margarină a împărțit internetul! Cine sunt, de fapt, cei din spatele La Mița Biciclista
Tonul folosit a fost cel care a aprins spiritele, fiind perceput de mulți drept o ironie la adresa lui Nea Mihai și a celor care îi cumpără produsele.
Dar să îi luăm pe rând. În spatele celebrei Case Mița Biciclista se află omul de afaceri Aurel Iancu, un antreprenor venit din zona tehnologiei, blockchain și criptomonedelor. În 2021, acesta a cumpărat imobilul pentru 4,5 milioane de euro, iar ulterior a investit în consolidarea și restaurarea clădirii. Iancu nu s-a oprit însă la Mița Biciclista. În 2024, a cumpărat mai multe imobile istorice din zona Bisericii Amzei, iar portofoliul său include și fostul Cinema Dacia-Marconi. Planurile sale sunt legate de restaurarea acestor clădiri și transformarea lor în spații culturale, cu cinematografe, expoziții, concerte, cafenele și restaurante. De la criptomonede la patrimoniul Capitalei, Aurel Iancu pare să își construiască, pas cu pas, propriul său colț de București.
:quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2FWhatsApp-Image-2026-08-22-at-9.44.57-PM.jpeg)
Edmond Niculușcă și Alberto Groșescu, fondatorii La Mița Biciclista
Să trecem acum la unul dintre fondatorii La Mița Biciclista, Alberto Groșescu. Fotograf și manager cultural, Groșescu este implicat de ani buni în proiectele ARCEN dedicate patrimoniului și memoriei Bucureștiului. Din 2017 este director executiv al organizației, iar în 2022 a devenit cofondator al La Mița Biciclista, alături de Edmond Niculușcă. Pentru el, Mița Biciclista este mai mult decât un loc de ieșit în oraș. Groșescu s-a implicat în transformarea casei istorice într-un spațiu pentru evenimente, gastronomie, expoziții și proiecte culturale. În prezent, cei doi fondatori descriu Mița drept un adevărat „ecosistem cultural și de ospitalitate”, iar investițiile în amenajări și proiecte au ajuns la aproximativ 1,5–1,7 milioane de euro din 2023 până în 2026.
:quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2FE-emotionant-sa-intri-in-salonul-Mariei-Mihaescu-%40lamitabiciclista-acum-dupa-seria-de-eveniment.jpg)
Edmond Niculușcă, co-fondator La Mița Biciclista
Dar acum, la final, să vă spunem și cine este celălalt fondator, Edmond Niculușcă. Este fondatorul ARCEN, organizație pe care a pus-o pe picioare încă de la 16 ani, dedicată protejării patrimoniului și redescoperirii Bucureștiului. A devenit cunoscut prin proiecte precum „Cu bastonul prin București” și „Catalog București”, prin care a documentat și promovat zonele istorice ale Capitalei. În 2020, Niculușcă a intrat în administrația lui Nicușor Dan, mai întâi ca și consilier personal, apoi ca director adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. A părăsit administrația în 2022 și s-a întors către proiectele sale de patrimoniu și cultură, printre care și La Mița Biciclista.
Iar dacă cei trei au în spate investiții, proiecte și afaceri importante, povestea a arătat că, uneori, simplitatea câștigă. După scandal, oamenii s-au dus în număr mare la Nea Mihai, unde s-au format cozi de peste o oră pentru celebrele merdenele. Fără campanii sofisticate și fără pretenții, patiseria lui Nea Mihai a primit poate cea mai puternică reclamă chiar de la scandalul care a pornit de la ea.
CITEŞTE ŞI: Pescobar, cu Rolls-ul la patiseria lui nea Mihai: ”Cea mai top merdenea de aici!”