Magicianul vitraliilor

Publicat: 21/05/2018 | 22:45

Ideea de vitraliu este sinonimă, pentru cei mai mulți, cu biserica, acesta fiind locul unde vitraliile sunt cel mai des întâlnite. Doar că, în ultima perioadă, designul interior adoptă tot mai mult acest gen de lucrare de artă ca parte a unei locuințe, motiv pentru care cererile lansate către puținii artiști în vitralii sunt tot mai numeroase.  Meșteșugul ale cărui baze au fost puse acum peste 1.000 de ani este cunoscut de tot mai puține persoane. Eotvos Karoly este unul dintre puţinii români care mai realizează vitralii şi care mai aduc culoare în casele oamenilor, fără a fi designer. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea lui cu totul specială.

De la șampoane, la vitralii

Eotvos Karoly face vitralii de mai bine de 16 ani, după tehnica Tiffany, vitralii care ajungă să fie ori pereţi despărţitori, ori uşi, ori geamuri, dar şi alte obiecte mici, de decor. (CITEȘTE ȘI: A RISCAT BANII DE LA NUNTĂ ŞI… A FĂCUT 1 MILION € DINTR-O AFACERE PORNITĂ ÎN GARAJ)

„Eu nu am nici în clin, nici în mânecă cu vitraliile, din punct de vedere al pregătirii profesionale. Am avut de-a lungul timpului multe locuri de muncă pentru că mi-a plăcut mereu să descopăr lucruri noi, așa că am fost și piețar, am produs și șampoane, dar nu mă gândeam că voi ajunge să realizez vitralii, deși lucrul manual a fost mereu plăcerea mea. Am început să realizez vitralii în 2002, de când un prieten m-a invitat să facem o afacere împreună. El știa mai multe despre vitralii după ce le-a văzut în Belgia și a studiat tehnica și tot ce ține de realizarea lor”, spune Eotvos Karoly.  

Face minuni cu tehnica Tiffany

Eotvos Karoly face vitralii și pentru case obișnuite, nu doar pentru biserici

Deși principalii clienți pentru vitralii sunt încă bisericile, comenzile venite de la persoane fizice sunt în creștere, cei care le doresc fiind în principiu persoane care au fost stabilite mai mulți ani în străinătate, acolo unde vitraliile sunt mai răspândite. Atunci când nu are comenzi mari, artistul realizează diverse obiecte decorative din sticlă frumos colorată. (VEZI AICI: POVESTEA MINUNII DINTRE BLOCURI)

„E normal ca majoritatea lumii să asocieze vitraliile cu biserica, pentru că acolo au apărut prima dată, prin 1100. Atunci preoții se foloseau de vitralii pentru a spune oamenilor poveștile biblice pe înțelesul lor, pentru că cei care știau citi erau foarte puțini. Cum şi Iisus ne vorbea prin pilde, şi preoţii au găsit un mod artistic de a comunica cu oamenii. Eu acum folosesc tehnica Tiffany, de la celebrul bijutier, cu foiţă de cupru şi cu cositor, putând să fac cupole, ornamente, vitralii de uşi, gama fiind infinită, ţine doar de imaginaţie.

Vitraliile ştiu să le aprecieze destul de puţini, chiar dacă sunt destul de accesibile. Lucrurile micuţe, cum sunt suporturi de lumânări, sunt între 25 şi 50 de lei. Uşile, pereţii despărţitori, tavanele, astea sunt mai scumpe, încep de la 200 de euro până pe la 800 de euro. Vorbim de lucrări de mii de euro poate în Bucureşti sau Cluj şi în străinătate, aici nu este public pentru aşa ceva ”, mai afirmă Eotvos Karoly.

Secretul vitraliilor, dezvăluit

Deşi lucrările sunt mai bine plătite în străinătate sau în oraşele mai mari, care înglobează mai mulţi iubitori de artă şi mai mulţi oameni cu bani, care ar fi dispuşi să plătească mai mult pentru un vitraliu, Eotvos Karoly se încăpăţânează să rămâne în Satu Mare deocamdată.

Munca sa nu este una grea, dar nici la îndemâna oricui, fiind nevoie de multă răbdare și de viziune artistică pentru a realiza o lucrare. (AFLĂ DE AICI: POVESTEA BUNICUȚEI CARE LA 80 DE ANI ÎȘI PROMOVEAZĂ LEGUMELE PE… FACEBOOK)

„Eu lucrez cu sticlă americană, de import, care îmi este livrată în coli mari. De acolo pornesc pentru a face croitorie în sticlă. După ce clientul şi-a ales modelul, îl desenez pe calculator, cu tot cu culori şi, când am avizul clientului, îl printez la dimensiune reală şi pe urmă e ca şi cum ai face un puzzle. Tai modelul de pe carton, ca să pot tăia sticla după acelaşi model, o polizez şi mai apoi îmbrac sticla cu o foiţă de cupru, iar mai apoi lipesc bucăţile de sticlă între ele. Cele mai complicate modele, care includ multe bucăţi mici, necesită chiar peste o lună de muncă, cea mai mare lucrare am realizat-o din peste 1300 de bucăţi mici”, mai spune meșterul. (CITEȘTE ȘI: PLĂTEŞTE ŞI 30 DE MII DE EURO PENTRU A PERSONALIZA UN ”MONSTRU”)

De ce lucrează de unul singur

Obiectele sunt lucrate manual

“Foarte multe comenzi am avut în Ţara Oaşului, ei au văzut ce e dincolo, au început să aprecieze ce e frumos şi au început să îşi comande. Vitraliile sunt mereu un punct forte al unei încăperi, dau culoare, dau viaţă. Noi avem o vorbă, că mereu când mergi la cineva acasă, nu îl întrebi de unde şi-a luat maşina, ci cu cine şi-a făcut vitraliile, pentru că ele atrag atenţia în orice încăpere ”, adaugă Eotvos Karoly.

Deocamdată, Eotvos Karoly lucrează de unul singur, pentru că numărul de comenzi nu este atât de mare pentru a nu le putea realiza, dar nici veniturile nu sunt atât de mari încât să îşi permită să plătească un salariu altei persoane precum şi taxele la stat aferente unui salariu.

Când nu are comenzi de la biserici sau de la oşenii întorşi din străinătate, el poate fi întâlnit în târgurile din Satu Mare şi din judeţele limitrofe, cu diverse lucrări din sticlă colorată. (NU RATA, AICI: POVESTEA ULUITOARE A UNEI ROMÂNCE. E „DOCTOR” ÎN OPERAŢII ESTETICE DE PE VREMEA ROMEI ANTICE)