Abi Talent îi da „fatala” lui Alex Velea! Dezvăluire halucinantă despre Antonia: „O iau de nevastă eu înaintea lui”

Publicat: 19/01/2020 | 10:04
Abi Talent îi da "fatala" lui Alex Velea! Dezvăluire halucinantă despre Antonia: "O iau de nevastă eu înaintea lui"

Continuă ”războiul” dintre Abi Talent și Alex Velea, iar în ecuație a fost introdusă – fără voia ei, de altfel – și senzuala Antonia. Abi Talent declanșează un nou atac la adresa lui Velea, de data aceasta pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, Abi Talent s-a decis să ”umble” și la o fotografie a lui Alex Velea, maimuțărindu-l pe acesta și scriind, fără reținere, că o va lua pe Antonia de nevastă înaintea acestuia. Este o ”luptă” care se desfășoară, după cum se poate constata, pe toate ”fronturile”, iar finalul este încă departe. Mai ales că Alex Velea – chiar dacă a dat senzația că s-a plictisit de aceste contre publice interminabile – va ”înghiți” doar cu foarte mare greutate acest nou afront.

”Cred ca o iau de nevasta pe Antonia inaintea lui… ???”, a scris Abi Talent pe pagina de socializare.

Alex Velea, luat din nou ”în vizor” de Abi Talent

Alex Velea: ”În plus, te mai dai și victimă…”

Alex Velea și Abi Talent nu se lasă, cu una, cu două, așa că ”lupta” dintre ei continuă. Spre deliciul unor fani și spre surprinderea altora. Abi Talent a încercat chiar să-i închidă contul de socializare lui Alex Velea, numai că tentativa nu a avut succes. Evident, în urma unui astfel de demers, Alex Velea a reacționat ”la minut”.

„Nu mai știi ce să mai faci și cu cine să te mai filmezi ca să ma intimidezi. Habar n-ai ce relații am eu cu oamenii aștia. Încerci să creezi un scandal mediatic pe care nu poți să-l duci. Îmbârligi lumea și vrei să pui paie pe foc într-un teritoriu sensibil, FAMILIA. Oamenii aștia nu îți știu pârnăiule, dar le vor afla de la mine și atunci ți-ai dat foc la valiză rău. În plus te mai dai și victimă și încerci să îmi inchizi contul. Nu o să reuștești. Aș putea face aceeași mizerie, dar eu nu instig lumea. Eu o distrez”, i-a transmis Alex Velea lui Abi Talent după ce acesta a încercat să îi închidă contul de socializare.