Accident teribil petrecut luni, la Ploiești, în urma căruia un fotbalist de 19 ani și-a pierdut viața

Publicat: 21/08/2023 | 16:45
Fotbalistul Darius Sârbu a murit într-un accident rutier / Sursă Foto: Facebook

Duminică noapte, un accident teribil de circulație s-a produs în Ploiești. O mașină condusă de un șofer în vârstă de 18 ani s-a lovit violent de un stâlp și apoi a luat foc. În autoturism se aflau trei persoane, dintre care două au rămas blocate și au ars de vii. Una dintre victime este fotbalistul Darius Sârbu, legitimat la echipa ACS Petrosport Ploiești. 

În noaptea de duminică spre luni, pe strada Mihai Bravu, din Ploiești, a avut loc un accident grav de circulație. O mașină condusă de un tânăr de 18 ani s-a lovit de un stâlp și apoi a luat foc.

(CITEȘTE ȘI: Decizia luată de Toni Doboș, la 15 ani de la teribilul accident. „A avut noroc cu soția”)

Fotbalistul Darius Sârbu și-a pierdut viața într-un accident grav de circulație

În mașină se aflau trei tineri, dintre care doi, în vârstă de 18 ani și respectiv 19 ani, și-au pierdut viața deoarece au rămas blocați în autovehiculul care ardea. Cea de a treia persoană a fost găsită în stare de conștiență și a fost transportată imediat la spital.

„Echipajele medicale au constatat decesul conducătorului auto în vârstă de 18 ani și a unui pasager în vârstă de 19 ani. Al treilea pasager, tot cu vârsta de 18 ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, se arată în comunicatul IPJ Prahova.

Una dintre cele două victime ale tragicului accident este fotbalistul Darius Sârbu (19 ani), care era legitimat la formația ACS Petrosport Ploiești. Sâmbătă, el jucase pentru echipa ploieșteană în meciul contra celor de la ACS Corbu, în Liga A Prahova.

Decesul fotbalistului Darius Sârbu a fost confirmată de clubul Petrosport Ploiești, care a transmis un mesaj de susținere pentru familia îndoliată.

„Clubul Petrosport Ploiești anunță pierderea prematură a unui copil deosebit. La doar 19 ani, Darius Sîrbu s-a stins din viață în cumplitul accident care a avut loc în Ploiești, duminică noapte. Conducerea clubului și colegii din echipă sunt alături de familia îndoliată, în aceste momente grele, și le transmit sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în pace!”, a transmis clubul Petrosport Ploiești.

În etapa următoare din Liga A Prahova, la începutul fiecărei partide se vor păstra momente de reculegere în memoria lui Darius Sârbu.

(NU RATA: Pedepse dure pentru șoferi! Greșeala din trafic care te poate lăsa fără permisul auto. Amendă maximă de 2.900 de lei sau închisoare de până la 7 ani)