Tatăl românului a izbucnit în plâns când a primit vestea. ”Luna viitoare, Ionuţ Gologan va fi…”

• Știri
Tatăl românului a izbucnit în plâns când a primit vestea. ”Luna viitoare, Ionuţ Gologan va fi…”

Au trecut mai bine de şase luni de când Ionuţ Gologan, tânărul condamnat la moarte în Malaezia în 2013 pentru trafic de droguri, a primit o veste teribilă. Recursul avocaţilor a fost inutil, judecătorii confirmând pedeapsa primită iniţial, de moarte prin spânzurare. Băiatul de 24 de ani este disperat şi nu ştie la cine să mai apeleze pentru a mai avea o şansă la viaţă. Aflat de atâta amar de vreme după gratii, Ionuţ a început să îşi piardă speranţa că într-o buna zi va ieşi din închisoare şi va ajunge acasă, alături de familia lui. De când a aflat că a fost condamnat definitiv la moarte şi că nu se poate face nimic pentru a fi salvat, Ionuţ îşi petrece majoritatea timpului în celula, plângând. Îşi aminteşte de copilărie şi visează să îşi mai vadă măcar o dată bunica.

Ionuţ se află de trei ani în închisoare
Ionuţ se află de trei ani în închisoare

Ar putea ajunge acasă până la sfârşitul anului!

Ei bine, în timp ce Ionuţ Gologan aşteaptă din clipă în clipă să fie anunţat ziua la care va fi spânzurat, CANCAN.ro a aflat că, în loc să moară, el ar putea ajunge acasă. Nu, nu într-un sicriu, ci viu şi nevătămat.

El a fost condamnat la moarte prin spânzurare
El a fost condamnat la moarte prin spânzurare

Coform unor surse din MAE, autorităţile sunt la un pas să îl convingă pe sultanul din Malaezia să îl lase în viaţă pe băiat: ”Au fost trimise zeci de scrisori, se fac eforturi pentru ca Ionuţ să nu moară. Autorităţile române au explicat că tot ceea ce vor este extrădarea lui Gologan, asigurându-l pe sultan că el va plăti aspru pentru faptele sale. Este posibil ca până la sfârşitul lunii viitoare, Ionuţ să fie acasă”, spun sursele noastre. După aflarea acestor veşti bune, reporterul CANCAN.ro l-a sunat pe tatăl băiatului, Dumitru Gologan, care nu şi-a putut stăpâni emoţiile şi a început să plângă: ”Serios? Cea mai mare bucurie ar fi pentru mine. Să îmi văd băiatul acasă. Vă spun sincer că nu mai am nicio speranţă, dar am continuat să mă rog la Dumnezeu. Să se facă o minune şi pentru el”, ne-a spus bărbatul.

Andreea Negoiţă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!