Administratorul unui hotel din Grecia, dezamăgit de turiștii români. Bărbatul a făcut totul public

Publicat: 09/07/2022 | 20:55
Un hotelier din Grecia s-a plâns de un grup de turiști români. Foto: pexels.com

Un administrator al unui hotel din Grecia s-a plâns de mizeria lăsată în urmă de un grup de români care au fost cazați în mai multe apartamente ale complexului. Postarea a devenit virală și a atras atenția mai multor persoane, care au criticat aspru turiștii.

Grecia a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri de către români în sezonul de vară. Plajele cu nisipul fin și apă curată îi atrag pe turiști în fiecare an, tocmai de aceea administratorii hotelurilor din împrejurimi s-au obișnuit să găzduiască o mulțime de persoane venite din România. Din păcate, unul dintre hotelieri a rămas cu un gust amar după ultima vizită a unui grup de români format din mai multe familii.

VEZI ȘI: CE A PĂȚIT UN ROMÂN CARE A MERS ÎN THASSOS? RISCĂ SĂ RĂMÂNĂ PARALIZAT

Administratorul unui hotel din Grecia s-a plâns de dezastrul făcut de români

Moustakas Niko este numele administratorului unui hotel din Halkidiki, din Grecia, care a rămas profund dezamăgit în momentul în care a descoperit cum arătau apartamentele în care au stat românii. Acesta susține că oamenii au lăsat în urmă o mizerie de nedescris și câteva lucruri stricate, dar care îi vor costa timp și bani pe responsabili pentru a le putea repara. Hotelul Para Thin Alos este unul dintre cele mai apreciate hoteluri în care se cazează de obicei românii, tocmai de aceea, Niko susține că este pentru prima dată când s-a confruntat cu așa ceva.

„Din păcate, astăzi am fost foarte supărați de ceea ce am găsit în apartamentele noastre când a plecat un grup de familii din România. Am dat peste o imagine foarte murdară, dezordonată, cu mici pagube. Au lăsat mult gunoi, o farfurie spartă. Luna trecută am avut din nou 4 familii din România care au fost oameni fantastici și ne-am distrat de minune. Au părăsit apartamentele așa cum le-au primit, cu respect și responsabilitate. Suntem umani. Vă rugăm să respectați condițiile bune de cazare. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a scris Moustakas Niko, pe un grup de Facebook, intitulat Forum Halkidiki.

CITEȘTE ȘI: UN CUPLU DE TURIȘTI DIN SIBIU A PLĂTIT 100 DE EURO PENTRU 2 ȘEZLONGURI VIP ÎN THASSOS. CÂȚI BANI AU DAT ROMÂNII NOȘTRI PE 4 HOT DOG ȘI O PORȚIE DE PIZZA

Deși există anumite incidente izolate în care unele persoane nu dau dovadă de foarte mult bun simț, grecii susțin că an de an, o mulțime de români le trec pragul. Printre cele mai apreciate locații se numără Thassos și Halkidiki.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult