Alin Oprea o desființează pe fosta soție, după ce a anunțat că a câștigat procesul împotriva lui: „Este falsă anunțarea victoriei”

Publicat: 06/03/2023 | 23:38

Astăzi, la mai bine de doi ani de la divorțul cu scandal, Larisa Uță a anunțat că a câștigat procesul de defăimare pe care la intentat împotriva lui Alin Oprea. După ce a văzut declarațiile soției, Alin Oprea nu a stat pe margine și a reacționat imediat. Acesta a spus că soția lui doar a câștigat o mică bătălie și nu întreg războiul. Artistul este hotărât să o facă pe femeie să plătească pentru tot ce i-a făcut.

Victoria anunțată de Larisa Uță a fost desființată de Alin Oprea. Acesta a declarat că fost soțiea s-a grăbit atunci când și-a anunțat câștigul și o avertizează că lupta încă nu s-a terminat. Chiar dacă femeia a primit câștig de cauză momentan, Alin Oprea are de gând să atace decizia instanței, care nu este una definitivă. Artistul este sigur că va ieși învingător și va face tot ce îi stă în putință pentru a o face pe fosta soție să plătească.

„Atitudinea fostei soții, care se declară câștigătoare fără a exista o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, se vrea doar o lovitură de imagine. Folosirea puterii primului impact și ideea că oamenilor li se va întipării prima impresie, face parte din arsenalul strategiilor ei. Pretinde că a câștigat «războiul» când de fapt a câștigat doar o «bătălie», dar chiar și aceea supusă riscului ca rezultatul să se inverseze peste noapte.

Hotărârea în cauză, a fost pronunţată în primă instanţă și poate fi atacată cu apel, ceea ce se va și întâmpla, având în vedere că nu suntem de acord cu soluția dată. Avocații mei așteaptă să primim o comunicare oficială cu soluția și motivarea, nu un «print screen» fără valoare juridică, moment din care avem un termen de 30 de zile pentru a folosi o cale de atac și anume apelul”, a declarat Alina Oprea, potrivit libertatea.ro.

(CITEȘTE ȘI: ALIN OPREA A PIERDUT PROCESUL ÎMPOTRIVA FOSTEI SOȚII! CE MESAJ A TRANSMIS LARISA UȚĂ, DUPĂ VERDICTUL MAGISTRAȚILOR)

„Fosta soție fabulează în continuare”

Mai mult, Alin Oprea a reluat seria acuzațiilor făcute la adresa fostei soții și i-a declarat, din nou, război. Acesta a mai spus că femeia încearcă în continuare să se victimizeze și nu ține cont de nimeni și nimic pentru a-și atinge scopurile. Se pare că mai este mult până când securea războiului o să fie îngropată, iar cei doi foști soți continuă lupta în tribunal.

„După ce am fost scos afară din propria casă, după ce mi s-au blocat conturile bancare, după ce mi-au fost sechestrate bunurile de uz profesional (studio, instrumente, microfoane, computer, aparatură etc.), după ce am fost amenințat și șantajat, după ce am fost obligat să sun de 2 ori la 112 pentru a putea intra în casa mea invadată de frații Uță, pentru a-mi lua hainele, de ce se miră cu falsă inocență domnișoara Uță că am făcut plângeri penale la toate instituțiile pentru a-mi rezolva problemele? S-au deschis astfel mai multe dosare.

Unele legate de infracțiuni de natură cibernetică, cum ar fi accesarea informațiile de pe computer, de pe telefon, e-mail, WhatsApp, Facebook, spargerea și desființarea paginii oficială a formației Talisman și a e-mailului, alte pe infracțiuni penale grave, cum ar fi șantajul și amenințarea, furtul, sechestrarea de bunuri etc. Unele au fost respinse din considerente tehnice, altele au rămas în cercetare.

Din păcate fosta soție fabulează în continuare în încercarea de a-și spăla imaginea, iar victimizarea este rolul ei preferat în acest scop. Ceea ce este clar este că asupra mea s-au produs abuzuri de natură legală, morală, civilă și financiară, asta a constatat o țară întreagă, iar cineva trebuie să dea socoteală pentru acestea. Este regretabil faptul că implică în continuare copiii în războiul ei egoist, trâmbițând însă sus și tare cât de mult îi iubește. Dacă a distruge sufletul, cariera și bunăstarea copiilor ei reprezintă iubire, atunci să o judece Dumnezeu. Eu îi doresc pace și înțelepciune”, a mai spus Alin Oprea.

(VEZI ȘI: ALIN OPREA RUPE TĂCEREA CU PRIVIRE LA AMANTLÂCUL ÎN CARE A FOST IMPLICATĂ FOSTA LUI SOȚIE. ACUZAȚII GRELE: ”ACELA A FOST MOMENTUL ÎN CARE MI-A FOST LUAT TOT «UNIVERSUL»”)