Andra nu a mai făcut asta: ”Azi a fost o premieră!” Ce i-a șoptit imediat Cătălin Măruță

Publicat: 01/06/2020 | 11:38

Andra Măruță a suferit în perioada de izolare, ca de altfel, orice român supus restricțiilor dictate de pandemia de coronavirus. Tocmai de aceea, cântăreața se bucură din plin de fiecare zi de ”libertate”, după decizia autorităților de a relaxa situația de pe 15 mai. Ultima ispravă a Andrei a fost, după cum spune, o premieră. Cătălin Măruță a fost cel care a anunțat-o.

CITEȘTE ȘI: CE MESAJ I-A TRANSMIS ANDRA LUI RADU PALANIȚĂ DUPĂ CE A CÂȘTIGAT ROMÂNII AU TALENT! VEDETA DE LA PRO TV I-A MENȚIONAT ȘI PE SIENA VUȘCAN, DAR ȘI PE MIHAI ȚIGARET

A fost zi de mers cu bicicleta pentru familia Măruță, iar Andra a fost în culmea fericirii, pentru că, de când a învățat să pedaleze, numai bicicletă are în cap, nu ca ăia din celebra reclamă cu ”nea Drăgulin”. Așa că a încălecat pe-o șa și chiar a spus, apoi, povestea, pe Instagram.

Bucuroasă, Andra a spus tot, în dicuție intrând și Cătălin Măruță. ”Azi a fost o premieră! Știu să mă dau cu bicicleta de doi-trei ani, dar azi am mers…Cât am mers Cătălin?”, spune Andra, iar din fundal se aude vocea realizatorului emisiunii ”La Măruță”, de pe Pro TV: ”8,5 kilometri!” Andra nu a ”mușcat”! ”Cât am mers, opt kilometri? Ha, ha, ha…nu știu”, a răspuns frumoasa artistă. ”Au fost vreo cinci kilometri, da?”, a continuat jurata de la Românii au talent, iar soțul Măruță a acceptat: ”Da, vreo cinci…”

Andra, despre experiența izolării: ce zice de copii și de Cătălin Măruță

Andra a povestit cum a decurs perioada izolării, dată de pandemia de coronavirus. A făcut mărturisiri despre bucuria și agonia simțită în săptămânile în care a fost nevoită să stea în casă, alături de Cătălin Măruță și de copiii lor.

“Când ne trezim, începem pregătirile pentru micul-dejun. Eva și David mă ajută. Suntem plini de energie și vorbăreți, mai ales copiii. Eu discut cu Cătălin în tot acest timp, el bea o cafea, ne uităm la știri. Apoi David are școală online și are nevoie să fie punctual și pregătit pentru lecții. Eva și cu mine îl lăsăm să se concentreze, ne jucăm, ne uităm la desene animate, facem diverse lucruri până termină, iar Cătălin pleacă spre ProTV. Iau prânzul cu copiii, fie ceva făcut atunci, o salată sau paste, depinde, fie comandăm de la restaurantele care ne plac, pentru a le sprijini.

NU RATA: CÂȚI BANI ADUC ACASĂ ANDRA ȘI CĂTĂLIN MĂRUȚĂ? CEI DOI ÎȘI POT CUMPĂRA O GARSONIERĂ ÎN FIECARE LUNĂ

Apoi îl ajut pe David să facă temele primite în ziua aceea. Eva participă de multe ori sau ascultă pentru că temele sunt foarte interesante, foarte des avem de făcut proiecte creative, o hartă, un joc, un puzzle. Mă bucur că școala reușește să le trezească interesul, că li se pare distractiv totul. Eva are de trei ori pe săptămână ore de pian si engleză si e foarte încântată să învețe melodii noi. E meritul profesorilor zic eu, sunt foarte buni”, a povestit Andra pentru revista ELLE.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult