ANDREI PLEŞU a recunoscut că se uită la „Las Fierbinţi“: „Îmi pare rău…“

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

De cîte ori pot, mă uit la Las Fierbinţi şi regret cînd agenda cîte unei seri mă împiedică s-o fac. Dezamăgit n-am fost niciodată, deşi, inevitabil, nu toate episoadele sînt la aceeaşi înălţime. „Cum?“ – sare cîte un snob, care mă socoteşte „om serios“, abonat pe viaţă numai la Noica sau Kant. „Te uiţi la aşa ceva?!“ Am văzut, de alt­fel, şi forumişti „dezgustaţi“ de brutalitatea neaoşă a replicilor, de peisajul sordid al ruralităţii autohtone: oameni ­„fini“, cu gusturi estetice greu de satisfăcut, născuţi doar pentru Sofocle şi Shake­speare (deşi le mai scapă şi cîte o telenovelă…). Îmi pare rău să-i dezamăgesc.

Sînt de părere că Las Fierbinţi bate majoritatea serialelor – mai mult sau mai puţin „haioase“ – ale unor producători români sau străini „pretenţioşi“. (Sînt gata să fac amendă onorabilă doar în favoarea cîtorva puţine reuşite din aceeaşi categorie, care m-au distrat copios: Seinfeld şi Friends). Aşa că, da, mă uit la Las Fierbinţi! Rîd sănătos, mă înduioşez de candorile şi mizeria satului contemporan, contaminat vag şi de confuze zvonuri „capitaliste“, dar şi de „moşteniri“ seculare. Totul e amuzant şi trist, vital şi deşucheat, şarmant şi bezmetic. O excelentă reflecţie despre cum arată „modernitatea“, transplantată în pămîntul reavăn al provinciei regăţene. Cred că şi Caragiale s-ar fi distrat. Spectacolul e, în acelaşi timp, aerisit şi înecăcios, vesel şi deprimant. Personajele au un profil acut, fără caricaturizare, fără clovnerie, fără „subtilităţi“ la modă.

Esenţial este aportul de admirabilă profesionalitate al întregii echipe. O profesionalitate fără „fiţe“, fără obsesia de a se pune în valoare. Toţi actorii mi se par desăvîrşiţi şi simt nevoia să-i omagiez pe fiecare în parte: ebrietatea metafizică a lui Celentano (Adrian Văncică), şmecheria ţanţoşă a primarului Vasile (Gheorghe Ifrim), bonomia suspicioasă a lui Bobiţă (Mihai Bobonete), aplombul tont al lui Dorel (Mihai Rait Dragomir), inocenţa stupidă a lui Robi (Leonid Doni), pitorescul de gang al lui Giani (Constantin Diţă), bădărănia bon enfant a lui Firicel (Cuzin Toma), grandilocvenţa lui Raţă (Marius Chivu, parodiind cu mare talent recitările cu fasoane actoriceşti ale unor colegi de breaslă), simplitatea perplexă a lui Brânzoi (Ion Ionuţ Ciocia) şi, last but not least, naturaleţea, tembelismul şi performanţa muzicală ale lui Ardiles (Mihai Mărgineanu). Las special la urmă, emoţionat, fetele. Ce farmec, ce adecvare, ce simţ al firescului! Nonşalanţa provocatoare a Aspirinei (Mirela Oprişor), echivocurile cochete ale Dalidei (Ecaterina Ţugulea), perplexităţile nubile ale Gianinei (Anca Dumitra).

Încă o dată: mă uit la Las Fierbinţi! Fiindcă îmi place să contemplu cu o furie duioasă firea şi isprăvile conaţionalilor mei, să fac haz de necaz, să pariez pe inocenţă acolo unde evidenţa vorbeşte mai degrabă despre sminteală. Îmi place să contemplu „nebunia lumii“ şi charisma ei indescifrabilă. Îmi place să mă bucur de talentul, autenticitatea şi munca asiduă a unor admirabili profesionişti, a scris Andrei Pleşu în Dilema Veche.