Angelina Jolie, serial despre pandemia de coronavirus! Cu ce post de televizune a semnat contractul

Publicat: 01/04/2020 | 20:30

Angelina Jolie a decis să producă un serial despre pandemia de coronavirus și, astăzi, a anunțat cu ce post de televiziune cunoscut a semnat contractul. Îndrăgita vedetă de la Hollywood își dorește să ofere informaţii despre COVID-19 în special copiilor care sunt cei care îşi vor aminti această experienţă “toată viaţa”.

Citește și: Angelina Jolie a acceptat să facă un pictorial nud la 44 de ani! În ce ipostaze a pozat celebra actriță

Angelina Jolie realizează un serial despre pandemia de coronavirus

Actriţa americană colaborează în prezent cu BBC World Service ca să creeze un program digital special cu informaţii despre coronavirus. “My World: Coronavirus” va fi un episod special al seriei “My World”, un program global, dedicat unui public tânăr care îşi propune să explice “poveştile din spatele ştirilor”, relatează jurnaliștii de la BBC.

Află și: ITALIA, primele vești bune din ultima perioadă. Ce este grav cu adevărat în ultimul

“Copiii nu au mai fost privaţi de şcoală la o scară atât de amplă de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Este un moment pe care şi-l vor aminti pe tot parcursul vieţii. Este o experienţă pe care generaţiile mai mari, în ciuda altor momente asemănătoare, nu au trăit-o. Felul în care copiii traversează această perioadă – de la instrumentele şi informaţia pe care o pot accesa până la modalităţile în care comunică şi se ajută unii pe alţii – va fi unică pentru generaţia lor”, a declarat Angelina Jolie, relatează Agerpres.

Nu rata: Cum poți să te dezvolți personal și spiritual în timpul crizei provocată de noul coronavirus! Un reputat psiholog a dezvăluit tot ce trebuie să faci

Mamă a șase copii, frumoasa actriță a mai mărturisit: “Vrem să ajutăm copiii să aibă acces la conţinut de încredere şi la instrumente care le vor fi de folos pe perioada pandemiei – să-i sprijinim inclusiv să caute informaţii de încredere şi bazate pe fapte, să pună sub semnul întrebării informaţiile pe care le primesc şi să înveţe din experienţele celorlalţi”.

Citește și: Sfaturi utile pentru persoanele vârstnice în plină pandemie de coronavirus

Seria “My World” este produsă de Angelina Jolie, iar noul episod va fi lansat pe canalul de YouTube BBC My World şi distribuit pe toate platformele BBC.