Anunț oficial: restaurantele se redeschid de la 1 septembrie! Ce condiții trebuie să respecte clienții

Publicat: 26/08/2020 | 19:20

După luni bune de așteptare, a venit și anunțul care bucură toți românii, dar și patronii de restaurante: acestea se vor redeschide începând cu data de 1 septembrie, însă atât clienții, cât și personalul restaurantelor trebuie să respecte anumite condiții stricte. 

Reprezentanții HoReCa au mărturisit că spațiile închise ale restaurantelor se vor redeschide începând cu data de 1 septembrie, însă în anumite condiții pe care trebuie să le respecte atât angajații, cât ți clienții.

Se vor aplica restricții în restaurante

Aceștia au declarat că în spațiile închise ale restaurantelor se vor aplica restricții precum distanțare între mese, iar clienții vor trebui să poarte mască la intrarea în local.

„La nivel național, este important să deschidem la data de 1 septembrie. Avem 400.000 de angajați cu slujbele în pericol. Nu se pune problema să mai așteptăm. Evident, vor fi excepții punctuale acolo unde nivelul epidemiologic nu este ținut sub control. Aceste puncte specifice vor putea evolua în cursul următoarelor luni, în funcție de statusul infectărilor.

A fost și domnul ministru Tătaru și domnul Arafat și persoane din Ministerul de Finanțe, pentru că situația HoReCa este o situație complexă. Cu toții am agreat că este important să se deschidă restaurantele la interior, în anumite condiții. Așteptăm decizia CNSU de mâine și care dintre propunerile noastre vor fi acceptate în privința regulamentului.

Vor fi restricții care vor proveni din distanțarea socială, respectiv noi am propus să folosim o masă, o masă să fie interzis de la a fi folosită, ceea ce va decurge o utilizare a restaurantelor la interior de maximum 50%, pentru această fază a relaxării. În funcție de condițiile epidemiologice din următoarele săptămâni, luni, vom adresa alte măsuri în ceea ce privește regulamentul.

Purtarea măștii, condițiile de dezinfectare vor fi reguli absolut stricte. Am solicitat Ministerului Sănătății să avem impunerea legii în restaurante și activitatea HoReCa, cu respectarea normelor și cu penalizarea care să meargă până la suspendarea activității pentru acei operatori care nu respectă aceste reguli”, a declarat Dragoş Petrescu, preşedintele patronatului HORA.

„În orice restaurant din Europa te duci astăzi găsești restaurantele la interior deschise iar la orice restaurant te duci intri cu masca pe figură. Orice spațiu închis presupune masca pe figură, până te așezi la masă, într-un număr limitat, fie că avem de a face cu un număr de membri ai familiei, fie că ai de-a face cu alt număr, când vorbești de persoane independente.

La masă nu vei sta cu masca. Când te ridici de la masă și vrei să te duci spre exteriorul restaurantului – terasă, toalete sau în altă direcție, către altă mască – va trebui să porți mască”, a mai spus Petrescu.