Anunțul făcut de ANSVSA! Măsurarea temperaturii nu va fi obligatorie pentru clienții teraselor

Publicat: 27/05/2020 | 19:24

Măsurarea temperaturii în spațiile comerciale a fost una dintre cele mai controversate măsuri de prevenire a răspândirii virusului COVID-19. Un număr impresionat de români au contestat acestă regulă, din diferite motive. De la 1 iunie se vor deschide terasele în aer liber, iar președintele ANSVSA, Robert Chioveanu a anunțat că nu va fi obligatorie măsurarea temperaturii pentru clienţii teraselor.

Data de 1 iunie aduce una dintre cele mai așteptate decizii pentru români, deschidere teraselor. Reluarea activității teraselor conferă o speranță pentru cetățeni și așează cumva lucrurile într-o normalitate. (CITEȘTE ȘI: MINISTRUL SĂNĂTĂȚII CONFIRMĂ CEA MAI AȘTEPTATĂ VESTE DE ROMÂNI. CÂND SE VOR REDESCHIDE TERASELE ȘI BARURILE)

Chiar daca trasele se deschid asta nu însemnă că pericolul reprezentat de virusul COVID-19 a dispărut. Așa că cei care aleg să se relaxeze în acest mod trebuie să respecte în continuare unele reguli, dintre care cea mai importantă este distanțarea socială.

În acest context, președintele  ANSVSA, Robert Chiovean, a anunțat că măsurarea temperaturii clienților teraselor nu o să fie obligatorie, ci rămâne la latitudinea fiecărui proprietar dacă vrea să introducă această regulă. Însă această măsură rămâne obligatorie pentru personalul lucrător.

„În etapa când vom deschide terasele la nivel exterior, luarea temperaturii şi monitorizarea stării de sănătate va fi obligatorie pentru toţi lucrătorii din unitatea respectivă. Pentru clienţi, pentru consumatori, nu am prevăzut această măsură, să le fie luată temperatura. Este o măsura care va fi adaptată în funcţie de fiecare operator, dacă doresc să aibă măsuri suplimentare, dar nu este o măsură obligatorie”, a spus Chioveanu, potrivit Agerpres.

Din 15 iunie se deschid plajele și restaurantele în interior

Șeful Direcţiei Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Răzvan Pîrjol, a declarat că noi modificări o să aibă loc în jurul datei de 15 iulie. (VEZI ȘI: UN BUNIC DANSEAZĂ DE BUCURIE DUPĂ CE S-A VINDECAT DE COVID-19. IMAGINI EMOȚIONANTE DIN GORJ. VIDEO)

„Pe 1 iunie deschidem terasele, iar pe 15 iunie şi restaurantele în interior, împreună cu litoralul, iar după două săptămâni vrem să creştem şi numărul de persoane care se află la interior, iar către jumătatea lunii iulie să ne apropiem, poate, de o viaţă cât mai normală şi apropiată de trecutul nostru normal”, a precizat acesta.