Apar noi detalii în cazul fostei învățătoare din Maramureș care și-a ucis copilul de 10 ani. Primele imagini de la locul crimei + Alarma ar fi fost dată de frățiorul de 4 ani al victimei și…

Publicat: 29/05/2020 | 20:03

Noi detalii halucinante ies la iveală în cazul fostei învățătoare din Maramureș care și-a omorât băiețelul de 10 ani, sufocându-l în somn. Alarma ar fi fost dată de fratele de 4 ani al victimei, care ar fi văzut întreaga scenă. Din informațiile presei locale, femeia ar fi încercat să se sinucidă ingerând o substanță pe bază de clor, dar a fost salvată de echipajul medical de Terapie Intensivă SMURD din cadrul ISU Maramureș

Ambulanța și Poliția ar fi fost alertate la ora 8.15, vineri dimineața. Localnicii din satul Bozânta Mică, comuna Recea, ar fi fost cei care au sunat la 112, disperați, potrivit baiamare24.ro. În scurt timp, zona ar fi fost împânzită de polițiști și echipaje medicale. Din păcate, pentru micuț nu s-a mai putut face nimic. (VEZI ȘI: Crimă la Baia Mare! Și-a ucis soțul cu ciocanul)

Fosta învățătoare, acuzată de uciderea propriului copil (Foto: actualmm.ro)

„Corpul a fost transportat la morga spitalului din Baia Mare în vederea efectuării necropsiei. Cazul a fost preluat de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș. Cazul ar fi intrat și în atenția DGASPC Maramureș și ar fi fost evaluat de specialiștii instituției. Deocamdată, nu s-ar fi impus instituirea unei măsuri de protecție specială pentru minor, acesta aflându-se în grija rudelor. (CITEȘTE AICI: Legenda „Îngerilor Negri” care răpesc copii în Baia Mare a băgat panică în localnici)

Scene terifiante

Casa din satul Bozânta Mică, unde a avut loc odioasa crimă (Foto: baiamare24.ro)

Deocamdată nu se știe care ar fi motivul pentru care femeia și-a omorât băiatul. Localnicii mai spun că fosta învățătoare locuia doar cu cei doi copii, de 1o, respectiv patru ani, fiind despărțită de soț. Femeia ar fi suferit o depresie, încă de acum câțiva ani, când s-a întors din Statele Unite. Ea ar fi divorțat la scurt timp după revenirea în țară. (NU RATA: Răsturnare de situație în cazul criminalului Esterei, fetița violată și ucisă în Baia Mare)

Potrivit unor surse din apropierea familiei, citate de actualmm.ro, copilașul de patru ani ar fi văzut scena cu mama sa care îl sufoca pe fratele lui mai mare și s-ar fi ascuns sub pat, de unde ar fi reușit să sune un vecin, pentru ajutor. Înainte de sosirea echipajelor de salvare, femeia ar fi băut o substanță pe bază de clor, ea fiind ulterior internată la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, în stare gravă.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Sorin Avram