Averea Tamarei Buciuceanu-Botez îi rămâne lui Ionică din Liceenii

Publicat: 15/10/2019 | 20:53

Tamara Buciuceanu-Botez nu a avut niciun copil cu soțul ei, alături de care a trăit un mariaj armonios până când moartea i-a despărțit. Medicul anestezist Alexandru Botez a decedat în urmă cu 23 de ani. Faptul că nu a a devenit mamă a fost unul dintre marile regrete ale regretatei actrițe care s-a stins din viață astăzi. Astfel, cel mai probabil, întreaga ei avere îi va rămâne lui Ionică din “Liceenii” – adică nepotului din partea surorii sale.

Citește și: Cine a fost soțul Tamarei Buciuceanu-Botez. Au fost căsătoriți 33 de ani

Averea Tamarei Buciuceanu-Botez îi rămâne lui Ionică din “Liceenii”

Timp de 65 de ani, Tamara Buciuceanu-Botez i-a încântat pe români cu rolurile sale în piese de teatru sau în filme și a reușit să îi facă pe mulți să uite pentru câteva momente bune de grijile și problemele cotidiene. De asemenea, îndrăgita artistă a făcut o carieră impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul “Tamara Buciuceanu” ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

“Am fost întrebată deseori ce aş spune tinerei generaţii de actori. Să urmărească oamenii care au ieşit la pensie, dar mai joacă, actori maturi de la care este imposibil să nu furi ceva bun. Să nu fii atât de pretenţios şi să vrei să joci numai roluri principale”, a declarat Tamara Buciuceanu în urmă cu câțiva ani, relatează radioresita.ro.

Citește și: Ultimul interviu cu Tamara Buciuceanu-Botez: ”După 66 de ani de teatru, îmi doresc doar să mă odihnesc”

Având în vedere că regretata actriță nu a avut niciun copil, sunt șanse ca averea ei să ajungă la una dintre rudele sale apropiate. Iar printre aceștia se numără nepotul ei, actorul Mihai Constantin, cel care a dat viață personajului Ionică în seria de filme “Liceenii”. Vă reamintim că la sfârșitul anilor ’80, acesta avea să-i dea replica mătușii sale, în cel mai savuros cuplu elev-profesor din cinematografia românească.

În vârstă de 55 de ani, actorul Mihai Constantin este fiul Iuliei Buciuceanu, una dintre cele mai mari cântărețe de operă din România. Ea a fost căsătorită cu marele actor George Constantin pe urmele căruia a pășit și fiul lui care îi poartă numele.

Alina Dragusin