Ultimul interviu cu Tamara Buciuceanu-Botez: ”După 66 de ani de teatru, îmi doresc doar să mă odihnesc”

Ultimul interviu cu Tamara Buciuceanu-Botez. Actrița mărturisea că după 66 de ani de teatru își dorea doar să se odihnească. Cu câteva zile înainte să împlinească 90 de ani, Tamara Buciuceanu-Botez a mai spus că nu vrea să mai joace în alte proiecte.

„Sunt aşa şi aşa, merg înainte, nu se poate altfel. Dar sunt bine, sunt pe picioare, acum mă odihnesc acasă. După 66 de ani de teatru, îmi doresc doar să mă odihnesc şi nu mai vreau să joc în alte proiecte. Momentan, nu am nevoie de nimic şi sunt foarte bine. Familia îmi este alături, mă văd cu ei şi cu prietenii şi mă bucur când am musafiri. Ies din când în când din casă să mă plimb și îmi place că oamenii nu m-au uitat”, a mărturisit Tamara Buciuceanu-Botez pentru Click.

Tamara Buciuceanu-Botez a murit

Tamara Buciuceanu-Botez a murit, marți, la Spitalul Elias din Capitală, au precizat, pentru MEDIAFAFAX, surse medicale. Actrița a fost internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii octombrie, iar în ultimele zile, starea sa de sănătate se agravase. Surse medicale au precizat, pentru MEDIAFAX, că actrița Tamara Buciuceanu a murit, marți, la Spitalul Elias din Capitală. Ulterior, reprezentanții Spitalului au anunțat oficial decesul actriței. (VEZI ȘI: BOALA CRUNTĂ DE CARE SUFEREA TAMARA BUCIUCEANU-BOTEZ. DE CE A MURIT ÎNDRĂGITA ACTRIȚĂ)

„Spitalul Elias anunță cu regret dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții Spitalului Elias.

Actrița Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată, la începutul lunii octombrie, la Spitalul Elias din București, internarea survenind pe fondul unei boli cardiace mai vechi, care s-au agravat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
Click.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!