Bărbatul din imagine s-a născut cu 3 picioare și 2 organe genitale, fiind rezultatul unui frate geamăn unit cu el la naștere. Câte degete avea în total

Publicat: 02/06/2020 | 08:25
Bărbatul din imagine s-a născut cu 3 picioare și 2 organe genitale, fiind rezultatul unui frate geamăn unit cu el la naștere. Câte degete avea în total

Au existat și există oameni neobișnuiți, iar poveștile lor de viață sunt impresionante. Unul dintre aceștia a fost Francesco Lentini și, chiar dacă mulți pot crede că așa ceva nu se poate întâmpla niciodată, nu este vorba decât despre purul adevăr.

Lentini a venit pe lume la Rosolini, în Sicilia, fiind cel de-al doisprezecelea copil al familiei. S-a născut cu trei picioare și cu două organe genitale, explicația medicală fiind un geamăn unit parțial absorbit. Geamănul fusese ”atașat” de corpul lui Frank Lentini, la baza coloanei sale vertebrale.

Era format dintr-un pelvis, un set rudimentar de organe genitale – de sex masculin – și un picior de dimensiuni normale care ieșea din partea dreaptă a corpului. La genunchiul acestui picior se afla, atașat, un picior mai mic, iar Francesco Lentini avea, astfel, 16 degete la picioare, informează omofon.com. (CITEȘTE ȘI: CUM A REUȘIT UN BĂRBAT DIN IAȘI SĂ UMPLE COȘUL DE CUMPĂRĂTURI ÎN PLINĂ CRIZĂ DE CORONAVIRUS: ”DOAR CEI ISTEȚI SUPRAVIEȚUIESC!”)

Francesco Lentini

Francesco Lentini, ”fotbalistul cu trei picioare”

Atunci când Francesco a împlinit 8 ani, familia sa a părăsit Italia și s-a mutat în Statele Unite ale Americii, acolo unde – sub titulatura The Great Lentini – a demarat o afacere cu spectacole de circ.

La vârsta de 30 de ani, Francesco Lentini a reușit să obțină cetățenia americană, iar cariera sa a fost una care a durat nu mai puțin de patruzeci de ani. A avut o evoluție impresionantă, lucrând în circuri celebre – spre exemplu, Barnum and Bailey -, iar colegii săi l-au respectat atât de mult încât i s-a spus, de-a lungul timpului, ”Regele”.

Pentru că își folosea cel de-al treilea picior pentru a lovi o minge, atunci când se afla în arenă, lui Francesco Lentini i s-a mai spus și ”Fotbalistul cu trei picioare”. S-a căsătorit cu Theresa Murray, iar cuplul a avut patru copii – Josephine, Natale, Frank și James. Lentini a murit în luna septembrie a anului 1966. Se născuse pe data de 18 mai 1881. (CITEȘTE ȘI: RÂZI CU LACRIMI! CE A SCRIS UN OLTEAN ÎN DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE: „DECLAR CĂ MĂ DUC PÂNĂ LA VECINU’ SĂ…”)