Bătăile încasate de Gina Pistol despre care nu s-a știut până acum. Soția lui Smiley a avut o copilărie dureroasă

Publicat: 02/10/2023 | 16:20
Gina Pistol a trecut prin momente dificile

În cadrul unui interviu, Gina Pistol a recunoscut că nu a avut deloc o viață ușoară. Înainte de a fi soția lui Smiley și de a cunoaște faima, a avut parte de multă durere despre care mulți ani nu a dorit să vorbească. Faptul că a crescut într-o familie dezbinată și că părinții săi s-au judecat pentru custodie i-a adus nu doar nefericire, ci și bătaie.

O țară întreagă o cunoaște pe blondină nu doar pentru aparițiile sale în Playboy la început de carieră, ci și pentru faptul că a fost prezentatoare TV a mai multor emisiuni, ultimele două fiind Chefi la cuțite și Asia Express. După ani buni pe micile ecrane, maternitatea, nașterea fiicei sale, Josephine, a făcut-o să-și schimbe prioritățile și să se concentreze pe creșterea copilului de 2 ani și viața de familie.

Gina Pistol nu a avut deloc o viață ușoară / Sursă foto: CANCAN.RO

Copilărie grea pentru Gina Pistol

Faptul că a avut o copilărie grea a făcut-o pe Gina Pistol să renunțe la carieră pentru a putea să-i ofere fiicei tot ce ea nu a avut:

„Eu când am fost mică, am fost și săracă. Și, cumva, sindromul copilului sărac face lucrul ca să fie plăcut. Mă uitam la cei din jurul meu care aveau familii, cu mamă și tată, aveau o situație financiară mai bună.

Cumva, dacă ai financiar, ești mai bine poziționat pe scara socială, ești mai bine văzut și eu trebuia să fac eforturi mari ca să mă încadrez și eu, ca să mă pierd printre ei”, spunea soția lui Smiley.

Nu doar sărăcia i-a umbrit copilăria, ci și despărțirea părinților. Mama sa a părăsit căminul conjugal, apoi a fost luptă pentru custodia copilului.

(CITEȘTE ȘI: Cum s-au fotografiat Smiley și Gina Pistol, la o zi după ce artistul a rămas fără permisul auto)

Cine a bătut-o pe soția lui Smiley

În perioada în care mama și tatăl său se judecau, Gina Pistol a ajuns în grija unei femei bătrâne care o bătea. Dată fiind situația grea prin care a trecut, și-ar dori să aibă puterea să se întoarcă în timp și să-și acorde o îmbrățișare:

„Nu prea am vorbit despre asta, nici cu ai mei nu am vorbit, nici cu mama. Tata se judecase cu mama pentru custodia mea și m-a dus cumva la o doamnă, nu știu cine e femeia aceea, înțeleg că între timp a și decedat, și nu mi-a explicat nimeni ce mi se întâmplă atunci. M-am simțit singură, m-am simțit a nimănui.

Nu a venit nimeni să îmi spună, mie, copilului, «Băi, părinții tăi se judecă, e ceva normal, dar nu înseamnă că nu ești iubită». Femeia aceea era puțin agresivă. Mama nu m-a bătut niciodată, cred că o singură palmă mi-a dat. Dar femeia aia era puțin agresivă, pentru că ea, la rândul ei, avea niște probleme. Atunci da, m-aș întoarce la mine copil și m-aș îmbrățișa. Atât. Ăla ar fi singurul moment”, a mai spus vedeta.

(CITEȘTE ȘI: Cum au comis-o Inna, Gina Pistol sau Andreea Bălan! Top sexy vedete în ofsaid clar!)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult