Cardi B, reacție neașteptată cu privire la creșterea costului produselor: „A costat 6 dolari”

Publicat: 07/01/2023 | 13:57
Cardi B este afectată de creșterea prețurilor. Foto: Instagram

Cardi B este una dintre vedetele internaționale care au reacționat puternic în momentul în care prețurile alimentelor de bază au început să crească substanțial peste tot în lume. Aceasta a rămas surprinsă în momentul în care a aflat cât are de plătit pentru o simplă salată.

Creșterea prețurilor pare că i-a afectat chiar și pe cei mai bogați, deoarece din ce în ce mai multe vedete tind să tragă un semnal de alarmă cu privire la cheltuielile uriașe pe care le au din cauza noilor scumpiri. Inflația a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte chiar și în SUA.

VEZI ȘI: Cardi B a născut cel de-al doilea copil! Cântăreața a adus pe lume un băiețel

Cardi B, nemulțumită de prețul alimentelor

Chiar dacă a vândut până acum peste 100 de milioane de discuri numai în SUA și are o avere impresionantă, Cardi B nu este deloc indiferentă la situația actuală. Inflația nu o afectează în mod direct, deoarece aceasta nu duce prea multă lipsă de bani, însă, fanii săi au de suferit, motiv pentru care a luat imediat atitudine.

Recent, vedeta a postat un videoclip pe contul său de Twitter în care vorbește despre schimbările de prețuri chiar la început de an. Mergând dintr-un magazin în altul, Cardi B a aflat că unele produse sunt și de trei ori mai scumpe, iar salata pe care o achiziționa înainte cu 2 dolari, acum a ajuns să coste 6 dolari.

„De ce salata verde a costat 6 dolari în zona unde locuiesc?”, a declarat Cardi B.

NU RATA: Cardi B a făcut senzație la Met Gala cu o rochie decorată cu 30.000 de pene de păun! Cântăreața și-a făcut liposcuție ca să încapă în ea

Videoclipul a strâns o mulțime de reacții negative din partea oamenilor care nu au înțeles de ce se plânge femeia cu o avere de peste 80 de milioane de dolari. Totuși, aceasta a revenit cu o explicație suplimentară.

 „Când mă plâng de prețurile la alimente și toți spuneți «Nu ești bogată? De ce te plângi de salată? De ce te plângi de asta și de aia?», asta este doar pentru a arăta oamenilor că atunci când devii o persoană de succes, când ai bani, o să cazi curând pentru că nu bugetezi”, a explicat Cardi B.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult