Care este cea mai mare temere a lui Ilie Năstase. Ioana l-a dat de gol “Îi e frică, niciodată nu a făcut asta!”

Publicat: 10/02/2024 | 15:00

De ani buni, Ioana Năstase deține un cal, pe care chiar soțul său,Ilie Năstase, i l-a făcut cadou. Nici până în ziua de astăzi însă, fostul mare sportiv n-a reușit să-și învingă teama de a călări, lucru dezvăluit de brunetă în exclusivitate pentru CANCAN.RO. Aceasta nu ne-a ascuns nici ce temeri mai au cei doi soți, care nu au fost niciodată la schi.

Ioana Năstase este foarte atașată de calul său, Cezar, pe care chiar Ilie Năstase i l-a făcut cadou, îndeplinindu-i astfel o mare dorință, de a deține un astfel de animal. Bruneta face drumuri dese la munte, la adăpostul unde se află acesta. Nu de puține ori o însoțește și soțul său. Doar că acesta, în ciuda insistențelor Ioanei, refuză să călărească.

Ioana Năstase și Cezar, calul pe care l-a primit cadou de la Ilie Năstase

„Suntem la munte, ne-am retras puțin aici. Să fiu și mai aproape de Cezar. Nu reușesc însă să-l conving pe Ilie să se urce pe el. II e frică. Niciodată nu a făcut asta. N-ai ce face, când nu-ți place ceva”, a declarat Ioana Năstase în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

(VEZI ȘI: Ioana Năstase, declaraţii neaşteptate. Ce spune bruneta despre divorţul de fostul tenismen: „De atunci am cam deschis și eu ochii…”)

„E leșinat când mă vede”

Fostul tenisman a cheltuit nu mai puțin de 25.000 de euro pentru a-i satisface dorința Ioanei. Între aceasta și Cezar există o relație specială, după cum însăși ne-a mărturisit. Și, în ciuda faptului că a avut un mic accident, în urmă cu ceva timp, când a fost aruncată de pe cal, Ioana nu a renunțat la echitație.

„Calul e din nou la Brașov, l-am dus înapoi. Am simțit că acolo e locul lui. E o pădurice acolo, într-o zonă frumoasă, relaxantă. E terminat, e leșinat când mă vede. Sunt ca și oamenii, foarte inteligenți. Când ajung și-l strig, de la distanță, se bucură. Cunosc deja chimia dintre noi. Sare pe mine, începe să mă tragă de păr. Deja are patru ani.

E un pic mai periculos, necastrat. E imprevizibil. Anul trecut am avut un incident, m-a aruncat, am avut de tras cu coloana. Mă duceam și nepregătită. Mai mult am alunecat, aveam o costumație puțin neadecvată. Se mai întâmplă, cădem, ne ridicăm. Dar îmi place foarte mult echitația”, a adăugat aceasta.

(NU RATA: CANCAN.RO are imaginile incendiare cu Ioana Năstase! L-a făcut gelos pe Ilie chiar de ziua lui. I-a zăpăcit pe turci cu formele ei)

„Eu n-am pus în viața mea piciorul în schiuri”

De asemenea, Ioana nu ne-a ascuns faptul că nici ea, nici Ilie, nu au urcat vreodată pe schi:

Nu ne place. Eu n-am pus în viața mea piciorul în schiuri. Și nici Ilie nu e fan acestui sport. Și nici nu am de gând să fac asta. Dar îi înțeleg pe cei care merg special să schieze. Acum suntem la Poiana Brașov, ne vom întoarcem peste câteva zile.

Am decis ca anul acesta să stau mai mult prin țară. Nu mai vreau să mă aflu mereu între două avioane”, ne-a mai spus Ioana Năstase.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.