Cât costă spitalizarea timp de șapte zile a unui bolnav Covid-19. Suma este mare și nu pentru toată lumea

Publicat: 22/07/2020 | 20:17

Statul român dă aproximativ de 170.000 de lei pentru spitalizarea timp de o săptămână a unui bolnav Covid-19, sau cel puțin așa scrie devizul unui pacient care a stat internat șapte zile, în luna aprilie, în Spitalul Municipal Câmpina. Sumele diferă de la spital la spital.

Medicul Călin Tiu a explicat fapul că nimeni nu a făcut nici o greşeală de întocmire a documentului. Devizul conţine sumele cheltuite pentru pacient pe alimentaţie, tratament, investigaţii, dar şi toate celelalte costuri pe care spitalul le are, împărţite pe numărul total de cazuri.

Citește și: Preşedintele Klaus Iohannis, despre cei 79.9 miliarde de euro primiți de la Bruxelles: „Vom fi în situaţia de a reclădi România”

264 de lei per om

Potrivit aceleași surse, în deviz scrie că pentru mesele pacientului s-au cheltuit 49 de lei, pentru medicamente 43, şi alți 172 de lei pentru analize. Restul până la suma de 168.262 de lei sunt cheltuieli cu plata personalului medical, al celui de întreţinere, pază, energie, utilităţi.

„În perioada aprilie -mai au fost mult mai puţini pacienţi decât în mod obişnuit. Dacă noi externăm acum circa 1.000 de pacienţi pe lună, au fost lunile astea de început în care au fost pacienţi foarte puţini. Şi dacă sunt 10 pacienţi în spital, şi dacă sunt 300, toţi angajaţii îşi primesc salariile, toate cheltuielile de spital sunt achitate, şi sunt mai mari în perioada asta, pentru că avem costuri foarte mari cu detergenţii, cu dezinfectantele, cu materialele de protecţie”, a explicat Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal din Câmpina, pentru Mediafax.

Efortul sistemul în lupta cu pandemia

Aceste devize reflectă de fapt efortul sistemului de sănătate de a ţine aceste spitale în funcţiune, pentru un număr mic de pacienţi.

Asta în timp ce alţi pacienţi cu alte boli decât Covid-19, deloc puţini, au fost nevoiţi să caute ajutor la alte spitale, sau, mai grav, nu au mai avut deloc acces la tratamente, deşi plătesc la fondul de asigurări de sănătate. Și nu este singurul spital de stat care tratatează persoane infectate. Chiar și pentru cele asimtomatice statul cheltuiește bani.

La Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, care este suport Covid-19, unde sunt internați foarte mulți fără simptome sau cu forme ușoare, susținerea unui bolnav costă 3.000 de lei pe zi. Cei mai mulţi bani se duc pe echipamente de protecţie şi dezinfectanţi.

Nu rata: Bucureștiul, liderul absolut la noi infectări COVID-19 în ultimele 24 de ore. Ce alte orașe ar trebui evitate

„O zi de spitalizare, însemnând tratament medicamentos după scheme indicate de tratament, se duce undeva la 2.500-3.000 lei pe pacient. Dacă s-ar ajunge la Terapie Intensivă, costurile s-ar duce undeva la 10.000 de lei”, a declarat Adrian Cican, fost manager al Spitalului de Urgenţă Caransebeş.

În ce situație deconteză devizele pentru pacienți Casa de Sănătate

Toate devizele eliberate la externare sunt decontate pentru pacienții asigurați de către Casa Națională de Sănătate. Cine nu este salariat și nu achită contribuțiile la sănătate, în caz de internare este obligat să scoată bani din propriul buzunar.

Contribuția reprezintă 10%, dar cei care nu sunt asigurați o pot face la cerere. Prin declarația unică plătesc echivalentul a 10% din șase salarii minime brute, pentru o asigurare valabilă 12 luni.

Imagine de Antonio Corigliano de la Pixabay