Cât de scumpe vor fi biletele la FCSB-Dinamo, la revenirea pe Ghencea. Gigi Becali: „Vreau să iau bani mulți”

Publicat: 12/07/2023 | 13:07
Gigi Becali i-a dat o amendă uriașă lui Florinel Coman - Dinamo/ Sursă Foto: Facebook

FCSB a primit o veste excelentă chiar înainte de startul noului sezon din Superliga. Se pare că derby-ul cu Dinamo din etapa a 2-a se va juca pe stadionul Ghencea. Astfel, echipa lui Gigi Becali va avea parte de o susținere puternică din partea suporterilor care vor lua cu asalt legendara arenă. Latifundiarul din Pipera vrea să profite de acest moment și să obțină cât mai mulți bani din vânzarea biletelor. 

După ce a fost ridicată noua arenă din Ghencea, FCSB nu a putut juca aici niciun meci. Refuzurile repetate ale celor de la CSA Steaua au zădărnicit accesul echipei lui Gigi Becali pe acest stadion. Situația se va schimba însă radical încă din acest sezon care stă să înceapă.

(NU RATA: Gigi Becali a început „curățenia” la FCSB. 30 de jucători au plecat deja de la formația roș-albastră)

Gigi Becali a stabilit prețul biletelor la meciul FCSB – Dinamo. Latifundiarul vrea ca stadionul Ghencea să fie plin

Se pare că, Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, a semnat deja documentul trimis de FCSB, prin care solicită închirierea stadionului din Ghencea. Primul meci pe care echipa lui Gigi Becali îl va disputa pe această arenă este derby-ul cu Dinamo, programat pe data de 22 iulie, de la ora 21:30, în etapa cu numărul doi din Superliga. Astfel, FCSB va reveni în Ghencea după 8 ani de absență.

Cum derby-ul FCSB – Dinamo suscită mereu un interese uriaș printre fanii roș-albaștrilor, Gigi Becali se așteaptă ca aceștia să ia cu asalt stadionul Ghencea. Latifundiarul din Pipera vrea să profite din plin de acest moment și să câștige aproximativ jumătate de milion de euro din vânzarea biletelor. Totuși, latifundiarul a anunțat că va stabili prețuri medii la bilete, astfel ca prezența la meci să fie cât mai mare. În plus, Becali a dezvăluit că meciul cu Dinamo nu va fi singurul pe care echipa sa îl va disputa în Ghencea. În funcție de rețeta financiară, FCSB va mai disputa câteva partide pe acest stadion.

„Vor să facă pe bătaie? Să se bată cu Peluza Nord atunci. Eu știu că Ciolacu a spus în ședința de Guvern să se revină la normal cu FCSB și Ghencea, că e anormal ce se întâmplă.

O să jucăm în funcție de rețeta financiară. Cu Dinamo jucăm acolo. Jucam pe Arena Națională dacă era liber, nu mai era scandalul ăsta. Eu nu vreau să fac ceva ostentativ, pe vremuri mai instigam și eu, că voiam să le demonstrez. Acum, nu mai vreau. Eu nu vreau să pun monopol pe stadionul lor, n-o să jucăm doar acolo, doar câteva meciuri, cinci-șase meciuri.

Probabil cât a plătit atunci echipa națională. Cât este legea, plătesc, cât spune legea. Dacă legea spune că e 7 lei, dau 7 lei. Vom pune niște prețuri în așa fel încât să fie atractive, ca să câștigăm bani.

Dacă nu-i atractiv, nu cumpără oamenii și nu mai câștig bani. Pun prețuri ca să fie plin stadionul, să fac bani. Pun prețuri mijlocii, ca să fac bani mulți. Vreau să iau și eu 400-500.000 de euro”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

(VEZI ȘI: Un nou episod fabulos cu Gigi Becali în prim plan! Ce șpagă a dat pentru a intra la un concert al cântăreței Celine Dion)