Ce costum va purta Radu Mazare la cununia cu Roxana Mihalache

Publicat: 10/06/2019 | 09:51
Ce costum va purta Radu Mazare la cununia cu Roxana Mihalache

Mihai Mazăre, fratele fostului primar Radu Mazăre, a anunțat că nunta dintre acesta și Roxana Mihalache va avea loc în penitenciar. Evenimentul se va desfășura luna viitoare, asta după ce Radu Mazăre a cerut-o de soție, prin telefon, pe Roxana Mihalache.

Radu Mazăre și-a cerut în căsătorie iubita și urmează să se căsătorească în penitenciar luna viitoare, chiar de ziua lui. Mazăre și-a cerut iubita prin telefon și, la ceremonie, conform unor surse, va purta același costum pe care-l poartă în fața instanței.

“Radu și-a cerut iubita în căsătorie pe Roxana. A fost un moment foarte sensibil și emoționant. Este un omagiu și o mulțumire pentru ce a fost Roxana, o femeie puternică și loială, alături de el. Urmează să se căsătorească în pușcărie. Urmează să face demersuri, să ne ocupăm de ce se poate facem, cum se face o ceremonie de acest gen, în penitenciar”, a mărturisit Mihai Mazăre, fratele fostului edil al Constanței, într-un interviu acordat pentru România TV.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor, este încarcerat la Penitenciarul Rahova. Comisia se va întruni luni, pentru a stabili în ce penitenciar va fi transferat Radu Mazăre, însă este foarte posibil ca acesta să nu fie prezent. El va fi adus la Înalta Curte de Casație și Justiție. Mazăre ar putea fi audiat în dosarul campusului social Henri Coandă în care el și fratele lui au fost achitați în primă instanță.

Citește și: RADU MAZĂRE SE CĂSĂTOREȘTE ÎN ÎNCHISOARE CU ALEASA INIMII LUI, ROXANA MIHALACHE

Radu Mazăre a cerut-o în căsătorie pe Roxana Mihalache

Ce costum va purta Radu Mazare la cununia cu Roxana Mihalache. Se comportau de multă vreme ca soț și soție

Roxana Mihalache a acceptat cererea în căsătorie făcută de Radu Mazăre, iar apropiații lor susțin că evenimentul din penitenciar va fi doar o formalitate, cei doi comportându-se de foarte multe vreme ca și cum ar fi fost soț și soție. Îi leagă un trecut sentimental de 15 ani. Roxana a trecut, de altfel, și peste multe infidelități ale viitorului ei soț. Roxana Mihalache este un fost model care, la un moment dat, și-a deschis o casă de modă. Unul dintre cei care au ”defilat” pentru ea este Vladimir Drăghia.

La începutul lui 2012, Roxana Mihalache a prezentat publicului o colecție de modă – Buenos Aires – pe care a realizat-o împreună cu sora sa, Florentina. Costumele masculine de lux au fost prezentate în cadrul unui show care a fost conceput de chiar de celebrul designer. Ulterior,  Roxana Mihalache s-a ocupat de ţinutele lui Radu Mazăre şi de crearea costumelor pentru celebrele parade ale Carelor Alegorice, organizate de Primăria Constanţei în anii trecuți.

Vezi și aici: RADU MAZĂRE URMEAZĂ SĂ FIE MUTAT DE LA RAHOVA. O COMISIE DECIDE ÎN CE ÎNCHISOARE VA MERGE

Ce costum va purta Radu Mazare la cununia cu Roxana Mihalache. Radu Mazăre se căsătorește cu Roxana Mihalache de ziua lui

Cununia civilă a lui Radu Mazăre cu Roxana Mihalache ar avea loc chiar de ziua lui. Fostul edil al Constanței împlinește 51 de ani pe 5 iulie. Un lucru este clar în legătură cu nunta excentricului afacerist: totul depinde de ce va decide conducerea penitenciarului.

“Se pregătește de vreo săptămână. Acum a fost momentul, este femeia care stă de 15 ani. I-a fost alături mereu, în toată perioada asta a stat lângă el. A fost prin telefon cererea în căsătorie, normal. A avut emoții mari, are și acum. Ceremonia se va desfășura în interiorul penitenciarului, la data care va fi stabilită, posibil în jurul zilei sale de naștere. Are voie să invite zece persoane să participe la ceremonie. Va fi prezent un ofițer de la starea civilă, familia, frații, mama. Nu voi fi nașa cuplului, el a fost șeful meu în presă, eventual invers. Nu va primi o permisie pentru a sărbători, acolo vor fi felicitările”, a declarat Lizeta Haralambie în cadrul emisiunii “Star Magazin”.

Nu rata: IUBITA A SPUS TOTUL! CUM A CERUT-O MAZĂRE DE NEVASTĂ ȘI CE RĂSPUNS A PRIMIT: ”MOMENTAN…