Ce i-a spus medicul Mirelei Vaida, imediat după ce a aflat că este însărcinată: „Dacă nu făceam testul…”

De: Cancan
Publicat: 30/10/2018 | 12:33

Mirela Vaida nu-și mai încape în piele de fericire de când a aflat că este însărcinată pentru a treia oară. Prezentatoarea tv a povestit într-un interviu recent și ce i-a spus medicul după ce a aflat că este gravidă din nou.

Mirela Vaida vrea să-și continue activitatea chiar dacă este însărcinată. Vedeta este o graviduță norocoasă. A trecut prin două sarcini foarte ușoare și știe că poate să-și continue emisiunea pe care o prezintă, chiar dacă este însărcinată. (Citește și Mirela Vaida și-a supus soțul unui test chinuitor înainte să conceapă al treilea copil: “Tot dădea înapoi”)

„Am avut două sarcini foarte ușoare!”

„Am avut două sarcini foarte uşoare şi faptul că am născut natural şi foarte repede – cel puţin, pe Vladmir, fiind al doilea – doctoriţa mi-a spus că la a treia sarcină, dacă nu mă grăbesc să ajung la spital, s-ar putea să nasc acasă. N-am avut şi nu am emoţii. Şi, ca să înţelegi cum privesc eu lucrurile, o să-mi continuu activitatea până aproape de momentul naşterii. Ştiu că pot să fac asta pentru mă ajută organismul, nici n-am simţit că sunt însărcinată – dacă nu făceam testul, puteam să jur că nu sunt, pentru că n-am avut niciun simptom.”, a povestit Mirela Vaida pentru Ok! Magazine.

Mirela Vaida crede că ea și soțul ei se vor descurca de minune cu încă un copil, chiar dacă în practică nu este atât de ușor ca în teorie: „În teorie, noi ne gândeam că ar fi frumos cu trei copii, însă în practică era mai greu de realizat, pentru că şi doar ăştia doi ne storc de energie şi ne solicită la maximum. Iar când am plecat în Antalya, de data asta toţi patru, după o noapte în care n-am dormit din cauza lui Vladimir, care număra oile la nesfârşit cu glas tare, aflu această superbă veste.” (Vezi aici Toți colegii de platou știu ce pofte de gravidă are Mirela Vaida: „Vin cu borcanul în culise!”)