Ce înseamnă când visezi că te săruți

Publicat: 06/07/2018 | 13:47

Sărutul este un mod de manifestare a tandreţei sau a dragostei, punând buzele pe cineva. Interpretarea visului s-ar putea limita la asta: dorinţa de iubire.  A săruta înseamnă a oferi celuilalt sărutul, înseamnă unirea acestuia cu suflul lui, cu viaţa lui. A-i spune „suntem uniţi în spirit”. În acest sens, sărutul este simbolul unirii (comunicării), nu numai a două fiinţe, ci şi a două vieţi, una umană, alta divină, luând o dimensiune spirituală. Astfel se înţelege de ce în ceremoniile initiatice din antichitate, iniţiată se recunoşteau şi se salutau printr-un sărut.

Simbol al dragostei, al unirii, sărutul mai este şi simbolul păcii (sărutul păcii, în practică o acoIadă, se dă încă în zilele noastre în timpul liturghiilor creştine! EI este totodată semn al supunerii, respectului, omagiului: se săruta picioarele sau genunchii regelui sau ale unui om sfânt, inelul episcopului, statuile sau … mâna unei femei; în ceea ce-I priveşte pe papă, el sărută pământul ţării pe care o vizitează.

În sfârşit uneori sărutul face referire la o trădare în amintirea lui Iuda care a precizat soldaţilor veniţi să-I aresteze pe Iisus: pe care-l voi săruta, acela este. Supremă deviere a sensului sărutului! Mai sunt şi alte abateri: versiunea mai puţin castă, ceva mai dură: coitul. (Citește și: Sărutul pe obraz semnificație)

Ce înseamnă când visezi că te săruți

Personajul care vă îmbrătişează în vis poate fi imaginea dvs. simbolică. În acest caz visul indică o armonie desăvârşită, acordul profund între toate dimensiunile (Vezi cuvântul DRAGOSTE.) Dacă persoana căreia îi dati un sărut vă este cunoscută, acest fapt nu semnifică neapărat că o doriţi din punct de vedere sexual (mai ales dacă este un copil sau o persoană de aceiaşi sex), ci că resimţiţi o sete intensă de comunicare, de tandreţe.

Sărutul mai poate reprezenta anturajul dvs., pe ceilalţi la modul general, şi denotă nevoia de a trăi în armonie. EI poate manifesta dorinta de împăcare cu cineva (mai ales dacă sunteţi în conflict). Poate fi un mod de a spune că îl/o iubiţi, pe când, în realitate, nu ştiţi şi nici nu puteţi exprima. În unele cazuri, visul are o funcţie de compensare. Ceea ce poate fi trăit în realitate va fi trăit în vis. Dacă sărutul este erotic, dacă trezeşte dorinţă, tulburare sau plăcere interpretaţi atunci visul ca pe unul erotic. (Vezi și: Felicitări de Ziua internațională a sărutului)

Ce înseamnă dacă săruți un necunoscut

Dacă visezi că săruți o persoană necunoscută sau o persoană pe care nu ar trebui să o săruți, acest lucru implică sentimentul de vinovăție și este un avertisment că vor veni câteva zile mai dificile.

Dacă visul sau persoana din vis sunt legate de munca ta, este posibil ca sărutul să semnifice dorința ta de a avansa în carieră, deși știi că nu ai șanse prea mari.

Sărutul din vise poate avea semnificații pozitive dacă…

*sentimentul pe care îl aveai era unul plăcut, relaxant și fericit;

*te-ai trezit cu senzația că ți se va întâmpla ceva frumos;

*finalul visului aduce pacea și liniștea în sufletul tău;

*aveai sentimentul că ești puternic îndrăgostită de persoana din vis.

Sărutul mai poate semnifica un nou început dacă…

*ai un sentiment de teamă sau de respingere în vis față de persoana care te sărută;

*ești forțată să săruți pe cineva și nu știi cum să scapi;

*este un sărut dominator, prin care partenerul tău din vis încearcă să te controleze.

Cine și cum te sărută este important în vis

În credința populară, sărutul din vise este foarte important în funcție de cel care își dorește sărutul.

*Dacă ești sărutată tu de cineva, vei avea parte de vești bune, dar, dacă tu săruți pe cineva, trebuie să te aștepți la necazuri și probleme. Iar când săruți tu pe cineva cu o pasiune nebună, înseamnă că te confrunți în viața reală cu o durere sau cu o pierdere care te face să suferi.

*Dacă te vezi în vis sărutând un prieten de adio, înseamnă că ești pregătită să mergi mai departe și să treci la o altă etapă din viața ta.

*Dacă visezi că îți săruți o prietenă pe obraz sau un copil înseamnă că există anumite probleme emoționale și ai nevoie de alinare și de înțelegere din partea celor apropiați. (Citește și: Românca sărutată de Maluma a ajuns vedetă peste noapte)

Anca Toma