Ce mesaj a primit Rita Mureșan din partea îngerilor: ”Mi-a luat mult să am încredere în mine”

Publicat: 13/02/2023 | 12:03

De ani de zile, Rita Mureșan a devenit practicantă a ”terapiei cu îngeri”. Cunoscuta creatoare de modă organizează seminarii și face inițieri în această zonă spirituală, iar nu puțini sunt cei care iau parte la seminariile ei. Mai mult decât atât, Rita Mureșan a mărturisit că face și citiri persoanelor care doresc să primească mesaje din partea anumitor entități. 

Prezentă în emisiunea ”După faptă și răsplată”, moderată de Cristina Șișcanu, vedeta a discutat și pe marginea acestui subiect. După ce a devenit maestră în practicarea terapiei cu îngeri, Rita Mureșan a vorbit despre momentul în care i-a fost trimis chiar ei un mesaj din partea îngerilor.

(CITEȘTE ȘI: RITA MUREȘANU, DEZVĂLUIRI DESPRE DIVORȚUL DE TATĂL FIICELOR EI: ”A FOST O SUFERINȚĂ”)

Rita Mureșan: ”Intru în contact cu entitățile de lumină”

Întrebată de Cristina Șișcanu care a fost mesajul cel mai puternic pe care l-a primit din partea îngerilor, Rita Mureșan a mărturisit că au fost mai multe. De asemenea, a ținut să precizeze faptul că nu aude vorbe, ci este informația primită, care i se descarcă. Iată ce mărturisiri a făcut Rita Mureșan. (VEZI ȘI: RITA MUREȘAN, DECLARAȚII HALUCINANTE! A COMUNICAT CU MAMA SA, PENTRU A DOUA OARĂ, DE PE LUMEA CEALALTĂ: „S-AU BĂGAT IISUS ȘI FECIOARA MARIA ÎNTRE NOI”)

Rita Mureșan. Sursă foto: Facebook

,,Păi, sunt foarte multe, mai ales că eu fac și citiri. Eu nu sunt terapeut, deci să ne-nțelegem. Eu nu fac terapie, deloc. Eu sunt maestru și fac și seminarii și inițieri. Sunt maestru, fac inițieri. Seminarii pe diferite teme, în funcție de ce mi se spune, și citiri personale, adică 1 la 1.

Intru în contact cu entitățile de lumină din jurul tău și vedem ce mesaje au pentru tine. Mi-a luat mult și să încep să am încredere în mine, că sunt un mesager bun.

Nu aud vorbe, mi se descarcă informația. O singură dată am auzit o voce în cap. O singură dată, la finalul unei prezentări, la 39 de ani. Atunci am auzit, o singură dată, o voce în cap, care mi-a dat 5 destinații.

Dar nu, nu aud voci, mi se descarcă informația. Iar din moment ce atâta lume spune că pot, înseamnă că pot”, a povestit Rita Mureșan.

This browser does not support the video element.