Ce ofertă i-a făcut Lazio lui Ștefan Radu. Dinamo l-ar vrea înapoi, italienii vor să îl retragă

Publicat: 19/06/2023 | 18:12
Ștefan Radu a primit o ofertă neașteptată din partea clubului Lazio / Sursă Foto: Instagram

La finalul sezonului recent încheiat din Serie A, Ștefan Radu (36 de ani) a decis să pună punct carierei de jucător. După 15 ani în care a jucat pentru Lazio, românul a devenit o adevărată legendă a clubului roman. Astfel, după retragere, șefii lui Lazio i-au pregătit lui Radu un post în cadrul clubului. Între timp, fostul internațional român a primit o ofertă și din partea celor de la Dinamo.

Ajuns la 36 de ani, Ștefan Radu a decis să-și încheie cariera de jucător profesionist. În cei 15 ani în care a jucat pentru Lazio, românul a intrat în panoplia legendelor acestui club. Astfel, șefii clubului roman doresc ca Ștefan Radu să rămână în continuare pe Stadio Olimpico, având însă o nouă funcție.

(VEZI ȘI: Lacrimi pentru Ștefan Radu la ultimul meci în tricoul lui Lazio. Mesajul special al fanilor pentru jucătorul român)

Oferta neașteptată pe care Lazio i-a făcut-o lui Ștefan Radu

În cei 15 ani petrecuți la Lazio, Ștefan Radu a reușit să bifeze două recorduri fabuloase. Românul are nu mai puțin de 426 de meciuri, în toate competițiile, în tricoul lui Lazio, devenind astfel jucătorul cu cele mai multe meciuri din istoria clubului roman. În plus, el este jucătorul cu cele mai multe partide, 348, jucate pentru Lazio în Serie A.

În ciuda faptului că a decis să-și încheie cariera de jucător, șefii lui Lazio vor ca Ștefan Radu să rămână alături de clubul roman. Potrivit celor de la  Corriere dello Sport, Claudio Lotito, președintele clubului, va avea mai multe discuții cu Radu în următoarele zile. Mai exact, românului îi va fi oferit postul de manager, el având misiunea de a face legătura între conducerea administrativă și cea tehnică. Jurnaliștii italieni susțin că antrenorul Maurizio Sarri este de acord cu această mutare, decizia finală urmând a fi luată de Ștefan Radu.

Ștefan Radu pare tentat să rămână la Lazio. Dinamo este interesată de serviciile fundașului

Într-un interviu acordat presei din Italia în luna mai a acestui an, Ștefan Radu a lăsat de înțeles că își dorește să rămână la Lazio și după încheierea carierei de jucător.

„Poate că singurul lucru care nu-mi va lipsi este cantonamentul de vară. Le-am spus deja băieților că la vară îi voi vizita în cantonament îmbrăcat în haine de civil”, a spus Ștefan Radu.

Totuși, în ultimele zile s-a tot vehiculat și o altă variantă pentru Radu Ștefan. Acesta este dorit de Dinamo, club la care a crescut. Antrenorul Ovidiu Burcă și Ștefan Radu au o relație excelentă, iar de acest lucru ar putea profita clubul alb-roșu. Astfel, în ciuda faptului că și-a anunțat retragerea, Radu este dorit de Dinamo ca și jucător, chiar dacă pentru un singur sezon.

Rămâne de văzut însă, dacă Ștefan Radu va alege să fie oficial al clubului Lazio sau să continue să joace, măcar un sezon, la clubul care l-a crescut.

(NU RATA: Ce avere are Răzvan Burleanu, președintele FRF. A fost obligat să o declare, are și salariu din străinătate)