Ce se întâmplă acum cu unchiul Anamariei Prodan, infectat cu coronavirus: ”Este internat și…”

Publicat: 19/07/2020 | 09:41

Unchiul cunoscutului impresar Anamaria Prodan, Iulian Prodan, a fost internat de urgenţă, marţi, după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Apropiații impresarei au dezvăluit care este starea lui de sănătate în momentul de față.

Iulian Prodan, în vârstă de 90 de ani, a fost luat de urgenţă cu salvarea şi dus la Spitalul „Matei Balş” din Bucureşti. Anamaria Prodan a stat în ultimele zile alături de unchiul său.

Apropiații Anamariei Prodan au mărturisit că starea de sănătate a bătrânului este una bună în momentul de față și toată lumea speră să nu aibă reacții negative la tratament. (CITEȘTE ȘI: BRIGITTE ȘI-A SCOS LA VÂNZARE APARTAMENTUL DE LUX. MOTIVUL AR FI…)

”Este internat și îngrijit foarte bine, a fost pus pe tratament și reacționează la el. Starea este una bună, dar temerile tot mai există. Vârsta înaintată și afecțiunile mai vechi își spun cuvântul. Să sperăm că nu va avea reacțiii negative azi și mâine, fiindcă dacă trece de acest hop, sigur își va reveni complet”, au dezvăluit persoane apropiate impresarei pentru WOWbiz.ro!

De asemenea, în cadrul unei emisiuni TV Anamaria Prodan a mărturisit că unchiul și mătușa ei s-au infectat când s-au dus la farmacie, în ciuda faptului că au respectat toate măsurile impuse de autorități.

”Unchiul și mătușa mea s-au infectat când s-au dus la farmacie! Și-au pus măști, s-au protejat, și-au pus și căciuli, dar tot au luat virusul”, a spus Anamaria Prodan la Digi Sport.

Internare cu peripeții

Internarea lui Iulian Prodan a fost una cu peripeții. Cei de pe Salvare i-au transmis bărbatului că are insolaţie. Impresara a făcut un scandal monstru la 112 după ce a aflat că Iulian Prodan are COVID. (VEZI ȘI: TOP 30 VEDETE CARE CITESC LA PLAJĂ. CE POZIȚII SURPRINZĂTOARE OCUPĂ ALINA CEUȘAN, CORINA CARAGEA, ROXANA IONESCU ORI GINA PISTOL)

Concret, bătrânul se simțea rău de câteva zile așa că a chemat salvarea. Personalul medical a sosit la locuinţa bătrânului fără niciun fel de echipament de protecţie și i-au recomandat să ia paracetamol, fără să îl testeze anti-covid.

Iulian Prodan s-a simţit extrem de rău, a venit iarăşi salvarea, iar, de această dată, i s-a transmis că e suspect de infecţie urinară. La fel, nicio discuţie despre Covid, apropiaţii nonagenarului povestind că personalul medical nu ştia cum să plece mai repede de la pacient, potrivit Fanatik.ro,.

În disperare de cauză, Anamaria Prodan a vorbit cu Gigi Becali şi o echipă de la Imunomedica – clinica patronului FCSB – s-a deplasat de urgenţă la locuinţa bătrânului, iar testul rapid, de Covid, făcut de angajaţii lui Becali, a ieşit pozitiv.