Tatăl lui Philip de la „Puterea Dragostei” rupe tăcerea! Bogdan Dumitrache: „Eu nu am fost de acord cu această fată”

Publicat: 07/11/2021 | 12:00

Bogdan Dumitrache, cunoscut sub numele de “Crocodilul”, intervine în disputa în care fiul lui, Philip, fost concurent la „Puterea Dragostei” , este antrenat de fosta iubită. Tânăra îl acuză de agresiune, el se apără, dar tatăl său nu poate sta cu mâinile în sân. Consideră că i se face o nedreptate lui Philip și scoate „artileria grea”. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Bogdan Dumitrache face declarații tranșante. 

De ceva timp, Berna, îi aduce acuzații grave fostului logodnic. Tânăra declară în stânga și-n dreapta că, în timpul relației, a fost agresată de Philip, iar acum este amenințată.  Sătul să citească genul acesta de cuvinte despre Philip, Bogdan Dumitrache reacționează.

„Încă de la începutul relației lor, văzând cât sunt de diferiți, eu nu am fost de acord cu această fată. Mai mult decât atât, din cauza geloziei pe care Berna o manifesta, Philip ajunsese să nu se mai dedice antrenamentelor. 

Bogdan Dumitrache, zis Crocodilul, este tatăl lui Philip Albu/ Sursă foto: Instagra.com

Momentul în care ei s-au despărțit a fost unul bun pentru familia mea, deoarece îmi doresc ca fiul meu să poată să mă ajute în afaceri. Sincer vă spun, pe Philip nu-l mai interesează de multă vreme Berna. El are pe altcineva acum. Iar referitor la tot ce se întâmplă și ce declară Berna, cred că principalul scop e să-i aducă un plus de mediatizare” , ne-a declarat tatăl lui Philip.

Tatăl lui Philip, Bogdan  Dumitrache, este un prosper om de afaceri în America Latină, unde deține una dintre cele mai cunoscute firme de securitate, cu peste 250 de angajaţi.

(CITEȘTE ȘI: A CERUT-O ÎN CĂSĂTORIE PE PLATOURILE DE FILMARE DE LA ”PUTEREA DRAGOSTEI”, IAR NOI AVEM DETALII & IMAGINI EXCLUSIVE!)

Philip Albu, declarații despre acuzațiile care i se aduc

Indignat de „jocurile” pe care Berna, fosta lui iubită, le-ar face, Philip Albu pune punctul pe „i”!  În exclusivitate pentru CANCAN.RO, fostul concurent de la „Puterea Dragostei” explică dinamica relației dintre el și Berna. Dar, mai mult decât atât, se apără, în urma acuzațiilor apărute.

„Am văzut că Berna tot iese și vorbește urât la adresa mea. Mă acuză de faptul că am amenințat-o, am lovit-o. Ba chiar s-au folosit de o poză de-ale ei în care apare machiată și pretind că arată în felul acela, după ce eu aș fi bătut-o. Nu este nimic adevărat! Eu nu am lovit-o pe Berna niciodată! Da, atunci când eram împreună au existat certuri între noi, dar asta se întâmplă în orice cuplu. Însă niciodată nu s-a ajuns la vreo situație în care eu să mă pierd cu firea și să o lovesc” , declară Philip Albu.

(NU RATA: AM AFLAT SECRETUL SEXY-CONCURENTULUI DE LA ”PUTEREA DRAGOSTEI”)

„Nu e nimic adevărat!”

Philip Albu vorbește și despre o „înțelegere” pe care ar fi avut-o cu fosta lui iubită, pe care tânăra ar fi încălcat-o.

„În urma despărțirii noastre, ea a venit cu următoarea propunere. Chiar dacă ne găsim alți parteneri, să nu ne afișăm cu ei pe rețelele de socializare. Eu am respectat această «înțelegere», însă ea nu. Și, atunci am simțit nevoia să-i dau mesaj și să o întreb de ce procedează în modul acesta, când noi stabilisem ceva. De acolo au escaladat lucrurile, în sensul că ea a început să zică în stânga și-n dreapta că o ameninț sau că pun diverse persoane să-i trimită mesaje urâte. Total fals!

Ulterior, ne-am văzut întâmplător în Centrul Vechi, unde ea era cu alte persoane, care, atunci când m-au văzut, au plecat. Am rămas eu cu ea să discutăm. Atunci ea mă tot lua în brațe și îmi tot spunea că mă iubește. Poza aceasta e făcută în seara aceea. Se poate vedea că insista să mă ia în brațe, dar eu nu prea o băgam în seamă.

Philip și Berna, în Centrul Vechi/ Sursă foto: arhivă

După aceea, ea a început să zică tuturor că atunci am împins-o, am agresat-o. Vreau să înțeleagă toată lumea că eu nu am lovit-o niciodată și nici nu o să o fac. Am o educație bună de la părinții mei și nu aș putea să fac așa ceva. În plus, e fata pe care eu am cerut-o de soție, alături de care am vrut să am o familie, niciodată n-aș putea să-i fac rău”, a declarat Philip Albu.

(VEZI ȘI: PHILIP ALBU DE LA “PUTEREA DRAGOSTEI” SE APĂRĂ ÎN SCANDALUL CU FOSTA)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto:  Instagram.com 

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult