Cel mai mare secret al Ginei Pistol. Ce studii are prezentatoarea de la Antena 1 și care a fost primul ei job

Publicat: 21/07/2020 | 07:32

Gina Pistol este una dintre cele mai iubite femei din televiziune și deși până acum toată lumea spunea că nu are noroc în dragoste, poveste de iubire pe care o trăiește alături de Smiley, de mai bine de 2 ani, le-a dat tuturor peste nas. La capitolul amor am lămurit-o, dar ce facem la capitolul studii?

Unul dintre cele mai mari secrete ale Ginei Pistol s-au legat întotdeauna de viața personală a vedetei. Toată lumea o cunoaște, dar nu mulți sunt cei care știu ce studii are, de fapt, prezentatoarea de la Antena 1 .

Ei bine, Gina Pistol s-a născut într-o familie modestă din județul Teleorman și a absolvit Școala de Arte și Meserii. Așa cum spuneam, puțini sunt cei care cunosc detalii legate de primul job pe care l-a avut Gina Pistol. Aceasta a fost nevoită să se angajeze pentru a se putea întreține, din cauza faptului că nu avea surse de venit pentru a-și putea continua studiile. Gina Pistol a ajuns vânzătoare în Roșiorii de Vede și a renunțat la facultate.

A ajuns iepuraș Playboy, apoi o femeie extrem de cunoscută

La scurt timp, Gina Pistol s-a angajat într-un magazin de lux în București, tot ca vânzătoare. Lucrurile au mers din ce în ce mai bine pentru ea, căci aici avea să cunoască succesul. A devenit iepuraș Playboy și toată lumea a remarcat-o, iar de aici până la o carieră în televiziune nu a mai fost decât un singur pas.

În prezent, Gina Pistol formează un cuplu alături de Smiley și nu pare să se gândească prea mult la rochia de mireasă sau la apariția unui copil în viața ei.

„Oamenii m-au catalogat ca fiind un om ghinionist în iubire, dar eu pot spune că sunt un om liber. Un om care atunci când a văzut că nu se simte bine în relația în care este a pus stop, chiar dacă au trecut câțiva ani. Eu nu mă complac. Dacă ceva nu este pe sufletul meu și mă dezechilibrează ca om, nu mai pot să stau.

Mai bine sunt prietenă cu omul respectiv decât să stau cu dragul de a sta pentru că dă bine pentru ceilalți. Nu am fost niciodată omul care să se fi visat mireasă, cu casa plină de copii, adică nu sunt genul acela. Dacă e să se întâmple primesc cu brațele deschise. Dar nu am simțit” spunea Gina Pistol, în urmă cu ceva timp.