Corina Dănilă, un ochi spre trecut și unul spre viitor: ”Promit să reînvăț unde sunt cluburile!”

Publicat: 24/10/2018 | 14:02

Corina Dănilă a aruncat un ochi spre trecut, în emisiunea ”Prietenii de la 11”, dar nu s-a ferit să priveasacă, optimistă, și către viitor. Vedeta a povestit cum a reușit să slăbească, a atins subiectul ”fierbinte” al adolescenței fiicei sale de 15 ani, însă nu a putut trecenici peste amintirile din propria copilărie și adolescență. Corina are poftă de viață și declară că va reînvăța unde sunt cluburile.

Bineînțeles că actrița de telenovele a fost întrebată cum și de ce a slăbit. Și a răspuns simplu, că era necesar, iar acum face mișcare cât mai mult posibil. Nu dorește să mai treacă prin problemele dureroase cu care s-a confruntat la un moment dat.

„Am, slăbit pentru că era necesar, din cauza unei probleme de sănătate. Am ajuns la o clinică de specialitate în urma unei dureri de spate și am urmat un program pe care îl mai urmez și acum. Fac mișcare atât cât pot, merg pe jos, alerg”. 

Corina Dănilă este, înainte de toate, mamă de adolescentă. Iar această perioadă din viața fiicei sale este una foarte importantă și pentru ea:

”Fiica mea se apropie de 15 ani și are balurile bobocilor, căci nu se mai poartă unul singur, trebuie să mergi la balul foștilor colegi și îți trebuie mai multe outfit-uri (…). Promit să reînvăț unde sunt cluburile! Îmi e extraordinar de bine și de minunat, am parte de un copil bun, deocamdată, e bună, e cuminte”. 

CITEȘTE ȘI: CUM A REUȘIT CORINA DĂNILĂ SĂ SLĂBEASCĂ 19 KG: „GĂTESC LA CUPTOR, FIERT SAU TRAS LA TIGAIE!”

Corina Dănilă, un ochi spre trecut și unul spre viitor: ”O voi susține în orice decizie”

Vedeta încearcă să privească obiectiv către tot ceea ce face fiica ei. Și declară că nu are motive de nemulțumire. Mai mult, recunoaște că o va ajuta, indiferent care va fi decizia luată de fiica ei. Da, și-ar dori să facă actorie, mai ales că participă la repetiții (n.red. – la teatru), chiar dacă, deocamdată, nu se manifestă activ.

”E bună la toate. Și română, și mate. E bună la toate. Oricum, ce va hotărî să facă, o voi susține în orice decizie. Și dacă va dori să facă actorie, asta va face. Vine cu mine la teatru, participă la repetiți, e încântată, dar deocamdată nu se manifestă activ. 

Dar o privire retrospectivă este întotdeauna binevenită. Ce-și dorea Corina Dănilă atunci când era adolescentă? Dorea, nici mai mult și nici mai puțin, să devină… extraterestru!

”Când eram mică îmi doream să fiu extraterestru, apoi sudor. Mi-am dorit să fiu și stewardesă! Era visul meu de a călători, de a pleca, dar am făcut pregătire pentru medicină. Cred că dacă aș fi făcut medicină, nu aș fi lucrat în spitale, că nu sunt în stare de așa ceva, probabil aș fi lucrat în cercetare, chimie” a povestit Corina Dănilă, la „Prietenii de la 11”.

CITEȘTE ȘI: CORINA DĂNILĂ TUNĂ ȘI FULGERĂ: ”VĂ ROG, NU DAȚI CURS ACESTOR IMPOSTORI!”