Cristian Daminuță și soția, despărțire la 2 luni de când au devenit părinți? Ce gesturi i-au dat de gol

Publicat: 01/04/2020 | 13:57

La numai 2 luni de când au devenit părinții unui băiețel, Cristian Daminuță și soția lui ridică semne de întrebare cu privire la căsnicia lor și asta din cauza faptului că mai multe lucruri îi dau de gol pe cei doi. 

Cristian Daminuță, fostul crai de Dorobanți a devenit tătic în urmă cu doar 2 luni și s-a căsătorit civil cu Mihaela cu puțin timp înainte ca aceasta să nască. Deși între cei doi lucrurile păreau a fi lapte și miere, se pare că nu mai este deloc așa.

Este foarte posibil ca fotbalistul și soția lui să-și fi spus adio, iar mai multe lucruri îi dau de gol. În primul rând, pe rețelele de socializare ale celor doi nu mai apar fotografii cu ei, împreună, Mihaela nu-l mai urmărește pe Daminuță pe Instagram și, mai mult de atât, soția lui Cristian Daminuță și-a schimbat și numele de pe Instagram. Deși nu au oferit până acum declarații, este clar că e vorba, la mijloc, de ceva neplăcut.

În urmă cu puțin timp, Cristian Daminuță a făcut declarații exclusive despre nuntă și botez și susținea că evenimentele vor avea loc în luna mai. Din cauza epidemiei de coronavirus, fotbalistul a fost nevoit să reprogrameze botezul și vom afla dacă nu cumva și nunta!