Cum a răspuns Gheorghe Dincă la întrebarea: „Unde ai ascuns cadavrul Luizei?”

Publicat: 05/08/2019 | 10:33
Cum a răspuns Gheorghe Dincă la întrebarea: "Unde ai ascuns cadavrul Luizei?"

Chiar dacă Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Luiza Melencu și pe Alexandra Măceșanu, există numeroase semne de întrebare referitoare la acțiunile sale – mai ales în ceea ce o privește pe Luiza Melencu -, iar unii dintre cei care participă la anchetă sau dețin informații despre ceea ce spune și face criminalul se îndoiesc că acesta este ”cooperant”, așa cum se crede.

Unul dintre cei care nu crede în cooperarea lui ”Monstrului din Caracal” cu anchetatorii este avocatul Tonel Pop, cel care reprezintă familia Melencu. Acesta crede că Gheorghe Dincă încearcă, de fapt, să obțină o pedeapsă cât mai mică și ”pozează” în cooperant, numai că își spune o ”lecție bine învățată”.

„Nu vrea să spună unde a ascuns trupurile fetelor. Nu vrea să spună pentru că acolo unde a dus corpul sau bucăți din corpul victimelor mai sunt și alte victime. Nu prea cooperează mai deloc. Cooperează în sensul în care îi e favorabilă cooperarea, toate sunt expuse de el în așa fel încât să îi prindă bine. Tot ce a făcut spune că nu a făcut cu intenție, pentru a obține o pedeapsă mult mai mică. Una e să vrei să omori pe cineva, alta e să să-i dai o palmă și să dea cu capul de un cui, de un perete și din greșeală, cum ar fi, să-l omori. El expune astfel de situații bine titrate, bine învățate că lecții”, a declarat Tonel Pop, conform libertatea.ro.

”Adevărul era acolo și trebuia dezgropat”

Avocatul familiei Melencu spune că toate cercetările ar fi trebuit declanșate mult mai devreme, acestea fiind stopate, temporar, atunci când Gheorghe Dincă a fost dus la București. Din punctul său de vedere, ”câmpul infracțional a fost alterat”.

„Această cercetare avut trei etape. O primă etapă – așa zisa cercetare care a fost de fapt o chestie care a alterat câmpul infracțional și a denaturat toate probele. A doua fază în care s-a preluat ancheta la București, la solicitarea inclusiv a noastră, și s-au închis porțile pe motiv că Dincă e la București, când adevărul era acolo și trebuia dezgropat. A treia etapă e cea în care a venit o echipă interdisciplinară, criminaliști profesioniști, și au început să facă treabă, atât cât pot după ce a fost alterat câmpul infracțional”, a spus Tonel Pop, conform sursei citate mai sus.