Cum arată acum Daniel Onoriu, după ce a fost la un pas de moarte. Pilotul de curse a ajuns de nerecunoscut

Publicat: 19/07/2022 | 13:04

Daniel Onoriu a vorbit despre perioada grea prin care a fost nevoit să treacă în ultimele luni, după operația de micșorare a stomacului. Iată cum arată pilotul de curse după ce a fost la un pas de a-și pierde viața din cauza unei greșeli comise de medicii din Turcia.

Deși a trecut prin momente grele, Daniel Onoriu a avut puterea de a lupta și de a merge mai departe pentru familia sa. Pilotul de curse a slăbit destul de mult și încă se află în perioada de recuperare, însă, nu și-a pierdut speranța și abia așteaptă să revină pe pistă alături de prietenii săi.

VEZI ȘI: DANIEL ONORIU, ȚEPUIT DE O FOSTĂ IUBITĂ! PILOTUL DE CURSE A DEZVĂLUIT TOTUL ABIA ACUM

Daniel Onoriu, după 55 de zile de comă

Deși medicii nu îi dădeau mari șanse de supraviețuire, Daniel Onoriu a demonstrat că este un luptător, iar după 55 de zile în care s-a aflat în comă indusă, a reușit să se trezească și să se lupte cu problemele cauzate de operația de micșorare a stomacului pe care a realizat-o în Turcia. În ediția de seara trecută, pilotul de curse a vorbit despre intervenția care ar fi putut să îl ucidă.

„Eu am avut 114 kilograme. Înainte de operație. Am avut prieteni care au avut și 140-150. Au făcut operație ca să slăbească. M-au încurajat. Și am făcut operația și uite că din toți oamenii pe care îi cunosc, tocmai mie mi s-a întâmplat să stau 55 de zile în comă și peste 100 de zile internat în spital. Voiam eu, pentru mine, eu am fost sportiv, nu mă suportam gras, nu îmi plăcea de mine”, a dezvăluit Daniel Onoriu.

@anna.mk4roz vă așteptăm vineri la ora 20:00 să intrați pe live pe youtube si facebook , pe contul lui Daniel Onoriu, vom fii prezenti membrii clubului Midnight Racers #danielonoriu #MidnightRacers #xtranightshow #capatos #live #livepeyoutube #foryou #foryoupage #masini #fyp #fy ♬ Beat Automotivo Tan Tan Tan Viral – WZ Beat

CITEȘTE ȘI: AFACEREA PE CARE VREA SĂ-O PUNĂ PE PICIOARE DANIEL ONORIU, DUPĂ CE A FENTAT MOARTEA: ”O FAC DIN PASIUNE”

În perioada în care s-a aflat în spital, Isabela, soția pilotului, i-a fost alături, chiar dacă medicii nu îi permiteau să petreacă prea mult timp alături de el. Aceasta susține că putea intra în salonul de la ATI numai cu cerere făcută în fiecare săptămână, deoarece cazurile de Covid creșteau alarmant în acel moment. Durerea pe care o simțea de fiecare dată când își vedea soțul adormit pe un pat de spital, nu poate fi comparată cu nimic, dezvăluie Isabela.

„Făceam cerere și intram o dată pe săptămână, echipată. Îmi era foarte greu când îl vedeam, simțeam că înnebunesc acolo lângă el, când îl vedeam în starea aia, când îmi ziceau că sunt șanse minime de supraviețuire”, a detaliat soția lui Daniel Onoriu

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult