Cum au ajuns o asistentă și copilul ei între bolnavii de COVID-19. “Nu intru acolo, nuuuu. Eu vreau să…”

Publicat: 26/03/2020 | 12:01

”Vreau să fac testul, să văd dacă sunt sau nu pozitivă!” Este strigătul disperat al unei femei de 29 de ani care a ajuns, alături de copilașul ei, în ”Spitalul morții” din Suceava! CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, a discutat cu Ancuța, iar povestea ei este cutremurătoare!

Este finalul ultimei convorbiri dintre cele trei pe care Ancuța Trifan le-a avut cu reporterul CANCAN.RO: ”Acum mi-am pus copilașul în pat. L-am ținut în brațe cred că patru ore. Și l-aș mai fi ținut până mâine, dacă nu îmi dădeau rezerva asta”, a spus tânăra de 29 de ani. (CITEȘTE ȘI: BOLNAV DE CORONAVIRUS DIN PIATRA-NEAMȚ, SCOS DIN SPITAL ÎN MAIEU, FĂRĂ IZOLETĂ ȘI LĂSAT ÎN FRIG! “POMPIERUL A REFUZAT SĂ…”)

Coșmarul femeii care a lucrat ca asistent medical începe pe 17 martie, atunci când băiețelul ei de un an și nouă luni are nevoie de o consultație. O face la spitalul din Gura Humorului, unde a și profesat mama lui, de altfel, vreme de trei ani și jumătate. De acolo, veștile sunt bune. ”Avea dureri în gât… Medicul mi-a zis că, dacă se va simți mai rău, să-l tratez cu antibiotic. Mi-a dat rețeta”, spune Ancuța.

AMENDĂ URIAȘĂ pentru o firmă care a încercat să scoată din țară 17 tone de paracetamol

„Internare imediat! Are bronșiolită!

A doua zi, merge din nou la medic, la o clinică privată, de data aceasta. ”Doamna doctor de acolo mi-a spus să mergem acasă, să-i dau medicație ușoară, în niciun caz antibiotic. Dar a început să se simtă mai rău, febră, tuse, dureri… I-am dat antibioticul pe care mi-l recomandase la ambulatoriu, când am fost prima dată la spital, la Gura Humorului. Și a început, ușor, să-i treacă. S-a calmat, a fost mai OK”, continuă tânăra. (NU RATA: MĂRTURIILE EXCLUSIVE ALE UNUI ȘOFER DE TIR CARE S-A ÎNTORS DIN ITALIA)

Ca orice mama grijulie, Ancuța a trecut, în prima zi a acestei săptămâni, pe la spital. La Gura Humorului, de unde plecase cu rețeta de antibiotic, medicamentul care, în ochii ei, a făcut minuni. Acolo a fost primită de un doctor care, văzându-i copilul, a luat o decizie șocantă pentru tânăra mămică: ”«Internare imediat! Are bronșiolită!» Am fost internată… Și, practic, de aici începe chinul. Și teama pentru mine. Seara, a venit o altă mămică la spital, copilul ei avea laringită. A intrat în salon cu mine. Am schimbat vorbe, i-am spus că am fost până acum la trei medici și, uite, în trei zile copilul e praf. Ea, când a auzit că am fost la consult și la clinica particulară, parcă s-a schimbat la față. Cred că a intrat în panică. Atunci, m-am  dus imediat și i-am spus asistentei despre mine, că am fost în contact cu un medic din Suceava despre care se presupune că ar fi infestat cu coronavirus… 

E drept, am vorbit cu o prietenă și mi-a zis că așa se aude, că ar fi pozitivă, dar sigur nu pot să spun. I-am spus asta apoi medicului, iar el mi-a replicat: «Nu ne luăm după radio-șanț. Să așteptăm o sursă de încredere»”, dezvăluie Ancuța.

Ce au discutat Ludovic Orban și Victor Costache înainte ca ministrul să-și anunțe demisia?! Dezvăluirile făcute de GÂNDUL.RO i-au fost fatale (ex-)șefului de la Sănătate (SURSE)

Ancuța: ”Salonul unde urma să stau cu copilașul nu era dezinfectat!”

Medicul de la spitalul din Gura Humorului chiar a făcut cercetări. A sunat în stânga și-n dreapta și, pesemne, ceva i-a trezit atenția. Iar miercuri a luat decizia de a cere o ambulanță specială pentru cei infestați cu virusul COVID-19. Așa aveau să ajungă Ancuța Trifan și copilașul ei la Spitalul Județean Suceava, cunoscut drept ”Spitalul morții”. ”La infecțioase nu am fost primiți, ne-au trimis la pneumologie. Dar nici acolo nu am avut loc, așa că iar la infecțioase și, din nou, la pneumologie. Aici am rămas, până la urmă. Problema ar fi fost că nu exista medic pediatru…”, își începe tânăra mămică dezvăluirile din ”Spitalul morții”. (VEZI AICI: DEZVĂLUIRILE CUTREMURĂTOARE ALE UNUI ROMÂN AFLAT ÎN ”ZONA ROȘIE”: ”A MURIT DUPĂ DOUĂ ZILE! EU RISC ÎN FIECARE CLIPĂ!”)

A rămas stană de piatră când a fost repartizată în salon: alături de două femei care se aflau la izolare, suspecte de coronavirus. ”Am început să plâng! Cele două mi-au spus că ar fi pozitive, că de aici ar fi luat virusul. Oricum, salonul unde urma să stau cu copilașul nu era dezinfectat. Era un salon cu cinci paturi… A mai venit și o mămică cu un copil bolnav, avea toate simptomele de coronavirus, ochii roșii, vărsături, diaree… M-am speriat, mi-am luat copilul în brațe, am evitat, l-am ținut în brațe de la ora trei până la șapte!

Doamnele alea două mi-au lăsat o rezervă, totuși, să nu stau cu ele. Dar până atunci am stat, cine știe, Doamne ferește… A apărut o doamnă medic care ar fi infestată și care voia să-mi consulte copilul! Era în pijamale și în papuci de casă, cred că se află în izolare aici. Nu am vrut să-mi fie consultat copilul, vă dați seama”, spune Ancuța.

Medic din Craiova, îmbrăcat în saci de gunoi, halat de unică și vizieră împrumutată în timpul consultului unui suspect infectare cu noul coronavirus

Momente dramatice: ”Nu intru acolo, NUUUUU!”

În timpul convorbirii cu reporterul CANCAN.RO, Ancuța Trifan este interpelată de cineva, care-i cere să intre în salon, în rezerva pe care cele două femei internate deja i-o făcuseră ”cadou”. Sunt momente cumplite, în care femeia de 29 de ani se împotrivește: ”Nu intru acolo, nuuuu! Eu vreau să fac testul, să văd dacă sunt pozitivă sau nu!” În telefon se aude vocea persoanei care insistă ca Ancuța să intre în salon. ”Nu intru, a venit doamna cu copilul care are febră, frisoane, nu vreau să stau în salon, acolo. Dar când o să facem testele?… Ne-au băgat aici fără să fie dezinfectat nimic. Nu vreau să stau aici”, îi răspunde Ancuța, care este îndrumată să plece acasă. ”Să plec? Dacă plec, mi s-a spus că-i caz penal! Am spus de la început să ni se facă testul!!!?? Cum pot să stau eu aici, cu doamna care a adus acum bebelușul cu febră mare, cu diaree? Dar, vă rog, să stau singură în cameră vreau”, este răspunsul cutremurător. (VEZI ȘI: JONGLEAZĂ CU ROLA DE HÂRTIE IGIENICĂ ÎNTRE PATRU PEREȚI ȘI-L VISEAZĂ PE DEL PIERO: ”E GREU PENTRU UN COPIL SĂ…”)

Ancuța Trifan avea să fie mutată, până la urmă, la etaj, singură în cameră. Unde va aștepta, ceva mai liniștită, să i se facă testul, motivul pentru care a ajuns la ”Spitalul morții”, de la cel din Gura Humorului. ”Acum mi-am pus copilașul în pat. L-am ținut în brațe cred că patru ore. Și l-aș mai fi ținut până mâine, dacă nu îmi dădeau rezerva asta”, a încheiat, ceva mai liniștită, Ancuța.

Bilanț negru

Spitalul Judeţean din Suceava a fost denumit ”Spitalul morții” sau „Spitalul groazei” după ce acolo a izbucnit un focar de coronavirus, care ar fi fost generat de o crasă neglijență a managerului. Acesta i-a chemat pe angajați la spital, dimineața, la ora 7:30, pentru a fi testați, anunțând că prezența este obligatorie. Au venit, astfel, și cei bolnavi și cei sănătoși, care au stat la un loc! Rezultatul: 34 de medici și 49 de asistenți au ieșit pozitivi la testul COVID-19.

Dintre cele 17 decese din cauza coronavirusurului anunțate miercuri seara în România, nouă sunt de la Spitalul Județean Suceava.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult