Cum calculezi, de fapt, cifra destinului și care e adevărata semnificație

Publicat: 17/01/2020 | 08:54
Cifra destinului

Cifra destinului este cea mai importantă în numerologie. Această cifră, calculată în funcție de data nașterii, poate spune foarte multe despre o persoană și personalitatea acesteia. 

Numerologii consideră că cifra destinului este esențială. In ziua în care te-ai născut, ai fost înzestrat cu caracteristici pe care le vei avea pe tot parcursul vieții. Din moment ce data nașterii nu poate fi schimbată, vibrațiile sale speciale influențează orice eveniment din viata ta.

Analiza numerologică la nivel individual ia în calcul foarte multe aspecte şi informaţii: data naşterii, numele primit la naştere, numele după căsătorie, adresa, etc. În ceea ce priveşte destinul, unul dintre indicatorii analizaţi este aşa numita „cifra destinului“. Cifra destinului se calculează prin adunarea tuturor cifrelor din data de naştere şi se reduce la o singura cifră. De la această regulă fac excepţie numerele maestre – 11, 22, 33, 44, care au semnificații aparte.

Exemplu calcul cifra destinului. Data nașterii 8.12.1983   –  8 + 1 + 2 + 1 + 9 + 8 + 3 = 32 = 3 + 2 = 5

Ce semnificație are fiecare cifră a destinului

Cifra destinului 1

Au o mare capacitate de conducere, de iniţiere a proiectelor, leadership-ul le este la îndemână, tind către individualism şi de multe ori exprimă unicitatea prin ceea ce fac. La nivel profesional, sunt primii care ies în evidenţă, care iniţiază schimbarea, pot dezvolta rapid proiecte noi, sunt pioneri şi chiar vizionari.  Nu se pot acomoda în activităţi de rutină, caută să fie văzuţi şi de multe ori sunt catalogaţi drept egoişti.  Au o încredere naivă că pot reuşi în tot ce îşi propun şi că toata lumea îi va urma.

Cifra destinului 2

Are capacitatea de a se adapta rapid, este un bun mediator şi îşi doreşte să-i susţină pe ceilalţi prin ceea ce este şi face.  Anumite persoane îşi pierd uşor încrederea şi stima de sine, devin ezitante şi oscilante şi îşi pot manifesta frica de singurătate, frica de a greşi şi frica de schimbare. Vibraţia 2 este caracterizată de energie feminină, care poate rezolva uşor conflictele, este creativă şi are toate calităţile unui coechipier nemaipomenit.

Cifra destinului 3

Explorarea este foarte importantă pentru această persoană, are nevoie să culeagă noi informaţii permanent, din cât mai multe domenii. Îi place mult să comunice, să facă legături cu cât mai multe persoane, are un spirit artistic şi îi e uşor să fie în lumina reflectoarelor.  Riscul este să se împrăştie în foarte multe direcţii şi să nu reuşească să finalizeze nimic sau să-şi risipească energia pe activităţi puerile.

Citește și: ZODII CARE SE POTRIVESC PERFECT ÎN DRAGOSTE. CELE MAI PUTERNICE CUPLURI

Cifra destinului 4

Este o persoană care dă viaţă ideilor, care materializează, care dă o formă lucrurilor şi le umple de conţinut.  Este o persoană realistă, tradiţionalistă, practică şi productivă.  E important pentru tine să ai claritate, să vezi limitele şi să te ghidezi dupa acestea. Poţi deveni destul de rigid şi poţi avea o viziune limitată dacă lucrezi de unul singur. Profesiile care ţi se potrivesc cel mai bine sunt cele de cercetător, om de ştiinţă, administrator, avocat, funcţionar, antreprenor.

Cifra destinului 5

Cei cu cifra destinului 5 au nevoie să-şi exprime creativitatea liber, fără şablone, fără limite şi multe reguli sau proceduri.  Se plictisesc atât de repede încât nu pot rezista într-un job de 8ore pe zi dacă nu fac ceva cu pasiune, unde să se remarce, să se exprime liber, să iasă în faţă.  Persoana cu destinul 5 îşi doreşte mult schimbarea, este curajoasă, extrovertită şi rebelă. Se poate transforma în „fiul ratacitor“ dacă nu-şi impune limite şi nu-şi îndeplineşte scopurile.

Cifra destinului 6

Este o persoană care protejează, care susţine, este un dascal, este responsabilă şi ocrotitoare, dar şi geloasă. Iubeşte tradiţiile de familie şi este îndreptata către sănătate, are mare nevoie de stabilitate, de confortul familiei.  Cel mai important scop în viaţă este să-i susţină pe ceilalti, să le asigure bunăstarea, să ocrotească, să iubească şi să primească iubire. Poate să sacrifice extrem de multe pentru asta. Îi este frică de a nu avea suficiente resurse financiare şi dragoste şi se comportă anxios în locurile noi.

Cifra destinului 7

7 este şi cifra spiritualităţii, persoanele cu această energie au o profunzime pe care cei din jur nu prea o pricep. Nu-şi exprimă uşor sentimentele, trăirile, chiar se izolează de agitaţia lumii. Au capacitatea de a ajuta.  Sunt persoane foarte talentate, care observă tot în jur, analizează detaliile, comtemplă şi vin cu perspective profunde asupra lucrurilor. Poate părea o persoană arogantă pentru că nu se implică foarte tare în viaţa socială, deşi se descurcă foarte bine în public.  Îi place destul de mult polemica şi nu renunţă până nu-şi demonstrează punctul de vedere, foarte bine studiat şi documentat.

Citește și: ZODII COMPATIBILE. IATĂ CU CE SEMN ZODIACAL POȚI FORMA UN CUPLU

Cifra destinului 8

Are o capacitate foarte mare de a obţine ce îşi propune, este determinată, are viziune, este un lider înnăscut, se remarcă prin spiritul justiţiar şi se poate sacrifica pentru o cauză nobilă. Patriotismul îi este natural. Multe persoane cu cifra 8 se dezvoltă în activităţi pentru publicul larg, în acţiuni umanitare şi sunt capabile să aducă valoare pentru mase mari de oameni, inclusiv pe plan politic. Dorinţa de a obţine bunuri materiale şi bani nu le dă pace şi este o preocupare principală pentru aceste persoane. Ce-i drept, se pricep să facă bani. Au o dorinţă puternică de control şi se poate transforma în scopul lor principal în viaţă.

Cifra destinului 9

De obicei este persoana care îi inspiră pe cei din jur, care îi ghidează, care îi susţine şi care se dedică oamenilor. Face multe acţiuni umanitare, este cel care mereu se gândeşte la binele suprem. Este visător, permanent caută soluţii să transforme totul în mai bine, în acea lume ideală în care există armonie pe toate planurile.  Ca profesie, foarte multe persoane cu cifra destinului 9 sunt medici, terapeuţi, profesori, traineri, artişti, consilieri, consultanţi. Îi este frică de restricţii de orice fel şi are frica de a nu-şi mai putea controla emoţiile.